Exclusiv. Doru Bușcu, despre baloanele care au ajuns în România: Avioanele F-16 nu le vedem pe cer. Când ridicăm și noi ceva, ridicăm tot MIG-urile

Psihoza baloanelor a ajuns și în România, țară membră NATO, aflată la graniță cu războiul din Ucraina. Nimeni nu știe să spună pentru ce s-au ridicat 2 MIG-uri de la sol în urmă cu 24 de ore, cum și unde au dispărut niște baloane, presupuse baloane-spion, dar toată lumea vorbește despre ele.

Forţelor Aeriene Române a detectat marţi, în jurul orei 12,30, o ţintă aeriană de dimensiuni mici, asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spaţiul aerian naţional, în Sud-Estul României.

Autorităţile române au trimis spre interceptare două aeronave MiG-21 LanceR, chiar dacă România are în dotare mult mai performantele F-16. Echipajele celor două MIG-uri nu au reușit să confirme prezenţa ţintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord.

Ne înarmăm cu F16, dar ele „vegetează”

Jurnalistul Doru Bușcu spune că marea problemă este că la un astfel de incident România a trimis tot MIG-urile, deși are în dotare avioanele F-16. Din păcate, potrivit jurnalistului, acestea „vegetează” din lipsa unui contract de mentenanță valid.

„E o explicație veche de pe vremea când făceam eu armata în garnizoana Ploiești, la arma radio-locație. Ne învățau despre războiul radio-electronic. În acest război apăreau ținte false. Dacă s-au dus două MIG-uri acolo să vadă, sigur se poate face și acum. Greu de crezut că trimit rușii baloane ca să vadă.

Din spațiu se vede ce mișcări face neglijata armată română. Au fost ridicate 2 avioane să vadă, n-au găsit nimic, dar acele avioane au fost 2 MIG-uri. Suntem a doua națiune după Polonia care ne înarmăm cu F-16, avem 17 bucăți care vegetează, nu zboară când e ploaie, nu le vedem pe cer, când apare câte un incident, spunem că două avioane F-16 din cadrul forțelor americane au făcut și au trecut, inclusiv acel avion care a traversat România a fost tatonat de două avioane americane”, a declarat jurnalistul.

România s-a repezit să cumpere niște avioane fără să aibă suport

Doru Bușcu spune că România s-a grăbit să achiziționeze avioanele F-16, dar nu a pus la punct suportul pentru acestea, adică piesele de schimb.

„Acum când e să ridicăm ceva, ridicăm tot MIG-urile. Nu vedem deloc avioanele F-16. Ele există. Costă foarte mult să zbori cu ele când nu te-a dus capul să iei și piese și să ai un contract de mentenanță valid. România s-a repezit să cumpere niște avioane fără să aibă suportul format din piese și pus la punct.

De aceea trebuie să așteptăm niște ani pentru că acum sunt la coadă alții că noi ne-am trezit târziu ca să vină niște piese de schimb pentru o parte din aceste avioane. Neputând să zboare aceste avioane este și penurie de piloți. Pentru că piloții se joacă prin curtea unității, dar dacă nu au ocazia să zboare se întorc poate la MIG-uri, la elicoptere, la familie, la copii. Asta e o situație proastă a Armatei Române.

După mine pleacă de la moral. O armată fără moral, oricât de bine înarmată ar fi, nu e competitivă. Moralul vine de la decizii”, a mai spus Doru Bușcu în cadrul podcastului de miercuri de pe canalul de YouTube „Hai România!”.