Statul organizează săptămâna viitoare, respectiv pe 21 iulie, licitaţii de vânzare a 35 de apartamente de lux în cartierul Francez din sectorul 1 al Capitalei. Toate sunt în acelaşi imobil care, în urma unei sentinţe penale, a intrat în proprietatea privată a statului.
Este vorba de celebrul dosar RAFO, unde mai mulţi oameni de afaceri au primit ani grei de închisoare şi s-au ales cu averile sechestrate. Unul dintre ei, Marian Iancu, fostul patron al Poli Timişoara a primit o sentinţă de 8 ani de închisoare în acest dosar pentru evaziune fiscală în formă continuantă. De altfel, potrivti statului, i s-a pus sechestru pe avere pentru echivalentul a 149 de milioane de dolari plus 13 milioane de euro.
Astfel cele 35 de apartamente vor îndestula parte din sumele menţionate mai sus. Pe 13 iulie are loc o vizionare a acestor imobile. Apartamentele sunt de 2,3 şi 4 camere cu o suprafaţă utilă cuprinsă între 61 şi 120 de metri pătraţi. Preţurile, faţă de valoare daţă de evaluare, sunt cu 20% mai mici, potrivit datelor ANAF. Este de altfel, a doua licitaţie organizată de stat pentru vânzarea acestor apartamente. Astfel, cel mai ieftin imobil, un apartament cu 2 camere de 61 de metri pătraţi, are un preţ de pornire al licitaţiei de 77 de mii de euro. Iar cel mia mare preţ de pornire este de 120 de mii de euro.