Dezvoltatorii imobiliari au profitat de dorinţa bucureştenilor de a avea aer curat şi vilă la preţ de apartament şi au făcut din aceasta sloganul anilor 2000-2010. În acest context, s-au ars etape în extinderea planificată a oraşului către periferii. Ritmul de creştere al noilor blocuri şi vile individuale, multe construite în regie proprie sau fără autorizaţie de construire, a fost mult mai rapid decât puterea sau voinţa primăriilor din judeţul Ilfov, cel mai mare furnizor de vile şi ansambluri rezidenţiale din ţară.

Un exemplu relevant, din zecile existente, este cel omului de afaceri Dumitru Bucşaru. El a construit în comuna 1 Decembrie un cartier de vile, care şi astăzi este în insolvenţă. În urmă cu nouă ani, când criza de abia îşi arăta colţii, Mihai Stoica, pe atunci manager al echipei de fotbal Unirea Urziceni – patronată de Bucşaru, era folosit ca promotor al proiectului. Proaspăt proprietar al unei vile la roşu, în valoare de 84.000 de euro,  MM Stoica vorbea despre motivele pentru care românii ar trebui să renunţe la traiul la bloc.

„Am stat 36 de ani în Galaţi, într-un apartament gen cutie de chibrit. Când mergeam la baie să mă bărbieresc, mă loveam de maşina de spălat. Când ieşeam pe balcon, vedeam ce chiloţi mai poartă vecinii şi la vremea aia nu erau tanga“, glumea managerul sportiv. El îşi sfătuia viitorii vecini să se grăbească să cumpere pentru că preţul caselor se măreşte cu câte 1.000. de euro pe lună. Acesta a fost stilul adoptat de o serie de dezvoltatori imobiliari la acea vreme.

Ce calitate?

În ultimul raport anual al Ordinului Arhitecţilor Bucureşti se cere o clasificare a ansamblurilor rezidenţiale din jurul oraşului după norme de calitate, în contextul în care proiectele de arhitectură şi organizarea interioară a multora dintre ele sunt sub standardele şi criteriile de calitate acceptate.

Arhitecţii constată că preţul de execuţie al acestor construcţii variază între 500 şi 800 de euro/mp, cu terenul inclus, adică s-au folosit materiale şi finisaje slabe, compartimentări interioare subţiri, care nu durează, şi care, pe termen lung, vor necesita lucrări de întreţinere pe care nu este clar cine le va suporta. „Spaţiile de locuit sunt, în general, înghesuite, cu suprafeţele mici, bucătării lipsite de ventilaţie naturală sau fără lumină. În schimb, la vânzare, preţurile medii variază între 1.400 şi 2.000 de euro/mp, diferenţa fiind a dezvoltatorului“, precizează autorii raportului citat.

 

Exodul

Viena sau Berlinul constituie exemple de capitale europene care s-au dezvoltat spre periferie într-un mod controlat şi unde nu se acordă autorizaţii de construire dacă infrastructura lipseşte. Tocmai lipsa utilităţilor promise a destrămat visul multor bucureşteni, care se întorc dezamăgiţi înapoi în oraş. Acelaşi efect îl au şi lipsa drumurilor asfaltate şi aglomeraţia cauzată de lipsa mijloacelor de transport din cartierele nou create.

Alexandra Popa, împreună cu soţul ei, a vrut ambiţia de a beneficia de avantajele locuirii la casă, după câţiva ani petrecuţi în chirie în apartamentele din Bucureşti. Prospectarea zonelor mai puţin aglomerate şi depărtate de zgomotul urban i-au făcut să aleagă comuna Brăneşti. „Am fost dezamagiţi de calitatea construcţiilor existente şi am decis ca e mai bine să căutăm un teren şi să ne construim în regie proprie Casa Noastră. Ne-am mutat în ea în 2014, după un an de construcţii“, povesteşte Alexandra.

Au reuşit să păstreze cheltuielile totale, inclusiv terenul, la 80.000 de euro, pentru că s-au implicat personal la tencuit, pus parchet, zugrăvit, montat prize, corpuri de iluminat, instalaţie sanitară sau instalaţia electrică. Într-un final, s-au mutat în casa visată, aproape de pădure, cu multă linişte şi teren suficient ca să şi cultive legume.

„La aproape doi ani după ce ne-am mutat şi a apărut copilul, zona pe care o consideram idilică a început să ne pară mai puţin atractivă. Distanţa faţă de intrarea în Bucureşti, care părea înainte una bună, devenise obositoare“, explică Alexandra. În condiţiile în care microbuzele care făceau legătura cu Bucureştiul erau mereu pline, a apărut dependenţa de autoturismul personal. În plus, au realizat că localitatea oferea soluţii slabe de educaţie pentru copilul lor. Acestea au fost doar o parte dintre motivele care i-au făcut să se gândească la întoarcerea în oraş.  

Au vândut casa şi au mai luat un credit ipotecar pentru a cumpăra şi mobila un apartament dintr-un complex cu blocuri noi din zona de sud a Bucureştiului. Îngrijorător este faptul că exemplul acestui cuplu nu este unul izolat.

 

„Zone ca Domneşti, Prelungirea Ghencea, Militari, Bragadiru sau Popeşti Leordeni sunt sufocate dimineaţa, şansa de a ajunge la timp la serviciu fiind reală dacă se pleacă cu două ore înainte de acasă. Acest ritm nu poate fi menţinut pe termen lung, tendinţa fiind acum de depopulare a unor cartiere întregi, mai ales în zona de vest, unde se aşteaptă inert inaugurarea metroului din Drumul Taberei, de ani de zile“, semnalează arhitecţii bucureşteni în raportul lor pe 2018.

 

Explozie necontrolată

Formarea unei comunităţi necesită conlucrarea mai multor aspecte urbane, în lipsa cărora apar mentalităţi închise şi segregate, avertizează arhitecţii. Ansamblurile rezidenţiale de la periferia Bucureştiului promit natură şi linişte, bazate pe lipsa de dezvoltare din jur. În realitate, îngrămădirea unui număr mare de apartamente creează disconfort, iar specialiştii atrag atenţia că  extinderea cu construcţii în imediata vecinătate va enclaviza ansamblurile, care acum au vedere la câmp.

Doar în ultimii zece ani, în localităţile periferice s-a construit un număr aproape dublu de locuinţe faţă de volumul din Bucureşti. Din 2007 şi până în 2017 s-au ridicat aproape 59.000 de locuinţe în judeţul Ilfov, comparativ cu circa 31.000 de unităţi în Capitală, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Mai bine de un sfert din volumul de locuinţe construite în localităţile din jurul Bucureştiului au fost ridicate în Popeşti Leordeni. Doar anul trecut, din ultimii şase, volumul de locuinţe livrat anual în această localitate a scăzut sub 1.000 de unităţi. Interesant este că volumul de construcţii din această localitate a atins un vârf în 2014, adică în plină criză. Explicaţia este dată de faptul că tocmai pe fondul crizei, care a condus la apariţia creditelor Prima Casă, construcţiile din această zonă au înflorit, deoarece dezvoltatorii au avansat preţuri chiar şi sub cele percepute pentru apartamente vechi amplasate semnicentral.

În Bragadiru, al doilea oraş ca număr de locuinţe terminate în ultimul deceniu, s-au construit circa 6.200 de unităţi, iar în Otopeni, următorul în clasament, aproape jumătate din acest volum. Primele localităţi din top sunt oraşe, însă pe locul patru se clasează comuna Dobroeşti care a recepţionat peste 3.000 de locuinţe tip de zece ani, peste rezultatul din oraşele Voluntari, Pantelimon sau Chitila.

Dacă în perioada de vârf a pieţei imobiliare, în cele 39 de localităţi din Ilfov s-au construit peste 7.100 de locuinţe/an, volumul de livrări s-a înjumătăţi în timpul crizei, pentru a se stabiliza în ultimii cinci ani ani la circa 6.000 de unităţi pe an, conform datelor INS analizate de revista Capital.

Dezvoltarea suburbiilor nu este specifică Bucureştiului, ci tuturor oraşelor mari.  Spre exemplu, Floreşti este cea mai mare suburbie din Cluj-Napoca, dar şi din ţară. În perioada 2007-2017 aici s-au construit peste 17.100 de locuinţe, cu aproape 10% mai multe decât în Popeşti Leordeni.