Sunt zile în care un Război Mondial pare de neevitat. Şi totuşi, pare de necrezut că mai putem trăi în secolul 21, considerat o culme a democrației, o asemenea conflagraţie. Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, noua ordine mondială s-a rescris complet, SUA văzându-și amenințată hegemonia sa care a dominat secolul 20. Noul actor global care îi amenință cel mai mult supremația este China, avertizează jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu, analizând formarea noului pol de putere China – Rusia.

Cristoiu: Trei sferturi din planetă nu mai suportă aroganța americană

Invitatul lui Robert Turcescu și-a reiterat opinia că adevărata victimă a embargoului economic impus Rusiei nu a fost această țară, ci Uniunea Europeană, care a fost smulsă di rutina confortului cu care țările occidentale erau obișnuite.

Xi Jinping și Putin
(AP Photo/Alexander Zemlianichenko, Pool)

„Acum China nu se mai poate despărți de Rusia. Dacă se combină cele două mari imperii de servicii, serviciul chinez care e și el tare și serviciul rusesc KGB, e ușor de destabilizat. (…) Rușii sunt vârful de lance a trei sferturi din planetă care nu mai suportă aroganța americană”, a argumentat invitatul lui Robert Turcescu în studioul EVZ-Capital. Un astfel de gest de aroganță, în opinia lui Cristoiu, este desantul diplomatic al americanilor în Taiwan.

China nu a ridicat mănușa aruncată de America

Referitor la posibilul focar al unui conflict militar pe direcția China – Taiwan, alimentar de vizita inopinată a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA în Taiwan, Nancy Pelosi, reputatul jurnalist a observat că gigantul asiatic a reacționat foarte prudent, fără a da curs provocării americane.

Sursă: Dreamstime

În realitate SUA nutrea speranțe mari că Taiwan ar putea fi noua Ucraină, context în care China ar fi urmat să suporte sancțiuni economice majore, care să faciliteze mărirea avansului economic american față de principalul său concurent la dominația economică globală.

Astfel China a evitat subtil orice prejudiciu de imagine care să ducă la embargou și deci la o viitoare sufocare economică: „Asta urmărește SUA cu adevărat. Americanii știu că chinezii îi bat în materie de tehnologie, dar în loc să lucreze pentru a evolua, să crească producția și să o dezvolte, aceștia atacă inamicul principal prin astfel de tehnici pentru a-l destabiliza”.

Emisiunea integrală cu Ion Cristoiu: