Un nou om politic important se pregătește pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, spune Ionuț Cristache în cadrul noului podcast numit ”Cristache&Cristoiu”. În cadrul aceleiași emisiuni, Ion Cristoiu a precizat pentru cine va candida, de fapt, personajul politic respectiv.
El ar putea să-i ia locul lui Klaus Iohannis! Se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 2024
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 2024, spune Ionuț Cristache în cadrul noului podcast numit ”Cristache&Cristoiu”, difuzat în fiecare luni pe pagina de YouTube EVZ Capital.
” (…) Al doilea om în structurile NATO, domnul Mircea Geoană, este în campanie pentru prezidențiale”, a declarat Ionuț Cristache.
”Domnul Mircea Geoană vrea să candideze, repet nu în numele actualei conduceri a PSD, ci în numele lui Dan Voiculescu”, a precizat Ion Cristoiu, precizând că secretarul general adjunct al NATO a mai candidat așa și în trecut.
Întrebat de către Ionuț Cristache dacă are dovezi în acest sens, Ion Cristoiu a precizat că ”este o profeție. Este sprijinit de Antena 3. Deocamdată îmi e limpede că nu mai e nevoie de dovezi”.
”Problema în cazul de față (…) principala lui caracteristică este lipsa simțului realității (…) el candidând nu se gândește ”e bine sau nu e bine” , mai spune Ion Cristoiu.
Discuțiile cu privire la Mircea Geoană au venit după scandalul legat de Eurovision, secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice fiind printre singurii oameni importanți din România care au reacționat cu privire la acest subiect.
Scriitorul Stelian Tănase a descris profilul ideal al viitorului președinte al României
Scriitorul Stelian Tănase a vorbit vineri seara despre candidatul ideal al românilor pentru alegerile prezidențiale din 2024. Acesta este de părere că românii vor dori un candidat influent în Occident.
„Aș face un profil, ce candidat așteaptă lumea. Lumea vrea un candidat care are un prestigiu sau o poziție influentă în Occident, la NATO, la Uniunea Europeană, SUA. Mircea Geoană este unul dintre oamenii care se apropie de acest profil. PSD nici nu are candidați. Pentru români, în general, nu prea contează cei care nu și-au făcut o reputație în Occident.
Societatea românească în 2024 va selecționa pe acela care are un statul internațional mai mare decât contracandidatul său. Ludovic Orban și-a anunțat deja candidatura, la PNL nu știm pe cine, probabil că vor merge cu Ciucă.
PSD va ieși cu Geoană. Geoană va câștiga pentru că are poziția cea mai mare, cea mai influentă, este omul 2 în NATO, ceea ce pentru români contează. Cam acesta este profilul. Partidele vor căuta un personaj care are un statut internațional stabilit, ăsta va fi, cred eu, câștigătorul”, a declarat acesta la Realitatea PLUS.
În ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, Stelian Tănase a precizat că aceasta este mai contondentă, fiind în multe scandaluri și este contestată în diferite grupuri.