Elena Lasconi ar putea fi noul președinte al României?
În cadrul podcastului „HAI Live”, publicat luni, 4 decembrie 2023, pe canalul de YouTube „HAI România!”, Robert Turcescu și Ion Cristoiu au vorbit despre alegerile prezidențiale din 2024. Mai exact, despre candidații la alegerile viitoare și noua guvernare.
Din punctul de vedere al lui Robert Turcescu, viitoarea guvernare a României ar trebui să rămână la nivelul actual, compusă din PNL și PSD. În această situație, un președinte liberal ar întâmpina dificultăți în gestionarea relației dintre PNL și PSD și viceversa.
Un președinte independent sau din altă direcție ar beneficia de libertatea de a gestiona această relație în mod corect. Potrivit lui, unele persoane cred că Elena Lasconi ar putea face parte din această ecuație.
„Viitoare guvernare va trebui să se mențină la nivelul ăsta: PNL + PSD. În condițiile acestea, un președinte de la PNL ar fi complicat să gestioneze relația dintre PNL și PSD, la fel cum un președinte de la PSD ar fi complicat să gestioneze de asemenea această relație.
Un președinte independent sau venind de pe altă filieră va avea libertatea să gestioneze, zic unii, în mod corect această relație care va fi destul de complicată vreme de patru ani de zile.
Și atuncea ăștia zis ”Bă, să nu fie un președinte nici de la PNL, nici de la PSD, să punem unul independent că el va trebui să gestioneze relația dintre cele două partide.” S-ar putea (Elena) Lasconi să facă parte din piesa asta”, a spus, luni, Robert Turcescu.
Potrivit lui Ion Cristoiu, noul președinte al României ar trebui să fie candidat independent și femeie. Ea ar trebui să schimbe paradigma prezidențială, care a fost caracterizată, până acum, printr-o conducere fermă. În ciuda unei imagini puternice, schimbarea de paradigmă este esențială.
„Românii, care sunt mulți bărbați, au și ei nevoie să li se clătească ochii. S-au plictisit de bărbați la (Palatul) Cotroceni, sunteți de acord?”, a glumit Ion Cristoiu.
Scandalul dintre Elena Lasconi și fiica ei a fost o minciună?
La un moment dat, Robert Turcescu a readus în discuție scandalul dintre Elena Lasconi și fiica ei. Din punctul lui de vedere, scandalul a fost „totul o șmecherie ca să atragă atenția publicului asupra ei și a candidaturii ei la alegerile prezidențiale din 2024.”
„Ca să vă arăt că totul a fost un montaj de la bun început… din interviul de la Euronews, la un moment dat Vitalie Cojocari dă să o întrebe din nou pe Elena Lasconi despre povestea aceea cu refendumul pentru familie.
Uitați ce îi răspunde Elena Lasconi ca să înțelegeți că toată chestia aia cu referendumul pentru familie, cu scandalul cu fie-sa a fost totul o șmecherie ca să atragă atenția publicului asupra ei și a candidaturii ei la alegerile prezidențiale din 2024”, a spus el.
„Este un subiect închis. Am avut o discuție cu fata mea. Dacă eu voi răspunde, voi redeschide ”telenovela”. Nu vă pierdeți în telenovele. Uitați-vă la esența lucrurilor și sunt sigură că o vedeți”, a declarat recent Elena Lasconi în cadrul unui interviu acordat pentru Euronews România.
„Nici nu vreau să vă întreb despre asta doamna Lasconi pentru că este o problemă de familie”, i-a zis reporterul acela.
„Ea a zis că ”Gata. Subiectul cu referendumul despre familie este un subiect închis” pentru că i-a făcut o promisiune fetei ei să nu vorbească despre el.”, l-a care reporterul zice ”Da, e adevărat, e un subiect de familie, nici eu nu mai deschis subiectul…” Cum mă de familie când și-au spălat rufele în public?! Dacă era o problemă intimă, spălau rufele în familie!”, a exclamat Robert Turcescu.
„Uitați-vă la ea! Cum să n-o voteze lumea? E mamă, e bunicuță, e femeie, are expresii…”, a adăugat Ion Cristoiu.
„E crescută de (Adrian) Sârbu la PRO TV. Joacă de te-nvârte pe degete”, l-a întrerupt gazda podcastului.