Forumul Economic Mondial (FEM) a cerut ca scripturile religioase să fie „rescrise" de Inteligența Artificială pentru a crea o „nouă Biblie" globalizată. Istoricul Yuval Noah Harari, care este mâna dreaptă a lui Klaus Schwab la Forumul Economic Mondial, susține că Biblia este plină de „știri false" și de discursuri instigatoare la ură.
Jurnalistul Robert Turcescu și invitații săi în fiecare joi în podcastul de pe canalul HAI România, Bogdan Comaroni și Octavian Hoandră, au analizat discursul abil construit de controversatul istoric și filosof israelian Yuval Noah Harari. Mai mult, pe lângă propunerea de a se rescrie Biblia, Harari a declarat că elitele pot folosi Inteligența artificială în scopul de a înlocui Biblia și a crea o „religie unificată care este, de fapt, corectă”, potrivit acestuia.
Grupul de la Davos vrea domesticirea ortodoxiei
În viziunea scriitorului și jurnalistului clujean Octavian Hoandră, este evidentă în aceste mișcări de gândire de dată recentă, promovate de grupul de la Davos, o campanie împotriva ortodoxiei simultan cu o tentativă de cumințire a statelor lumii.
„Tema generală este îmblânzirea popoarelor, pentru că marii capitaliști n-au trecut prin comunism. Pentru ei a fost mai simplu să-i îmblânzească, dar îmblânzirea Estului are o problemă, ortodoxia. De ce n-a zis Harari hai să rescriem Coranul? Deci ortodoxia este problema mare a acestei represiuni prin care neomarxismul ăsta agresiv este aruncat asupra popoarelor, cu acceptul unor administrații. Pentru noi nu poate lipsi domesticirea ortodoxiei, care-i deranjează foarte mult. Ei au aruncat pe piață și uite că de ani de zile trăim într-o stare cotropită de ură, ura este îngrozitoare.
Chat GPT ține slujbe în bisericile din Germania
Referitor la invazia Inteligenței Artificiale inclusiv în biserici, cum se întâmplă acum în Germania, unde Chat GPT a ajuns să țină slujbe în fața enoriașilor, scriitorul a afirmat:
„Ei nu au trăit în comunism și nu miros capcanele (n.red. – occidentalii), dar la părinții lor e altceva pentru că fondul e ontologic. Noi trăim un moment al istoriei și civilizației, e trăit în același timp de fiecare individ. Suntem martori ai morții ordinii universale. Numai zidurile încep să mai fie în picioare și noi suntem muribunzii. În final cetatea va fi invadată de barbari, noi nu avem altă șansă decât să ne opunem în nume personal fiecare. Toți ăștia plătiți vor să trăiască mai bine sau le e frică și vor să-și păstreze luxul în care trăiesc acum.
Și ei ne vor trăda cum se întâmplă și acum, imediat trece prin Parlament și vom fi supravegheați, dar ei sunt OK. Noi trebuie să ne agățăm de valorile pe care le știm, noi suntem între zidurile care mai rămân încet-încet. Depinde de fiecare dintre noi să mai menținem aceste valori, altfel n-avem nicio șansă în fața lor. Ne vor podidi, ei au forța”, a declarat Octavian Hoandră în studioul EVZ-Capital.
De ce a „omis” Harari să ceară rescrierea Coranului
Gazda emisiunii a oferit propria explicație pentru „omisiunea” lui Harari, care în opinia sa are o evidentă explicație politică.
„Îți zic eu de ce Harari n-a zis povestea cu Coranul. Pentru că a doua zi îi bubuiau trei bombe, i le băga cineva sub mașină și era Harari în șapte mii de bucăți. Zona creștină e tolerantă, admite tot soiul, întoarce și celălalt obraz, de-aia zice el să rescriem Biblia că acolo sunt fake news-uri. Al naibii, n-a zis nimic ce fake news-uri sunt în Coran. A zburat profetul, ce e aia, fiți serioși”, a argumentat Robert Turcescu.
Interlocutorul său a avertizat că astfel de curente precum cel lansat de Harari și de școala de la Davos riscă să le inoculeze oamenilor caracteristicile unor personaje memorabile precum ateul Meursault al lui Camus și Winston al lui Orwell. O să obișnuim să credem că suntem vinovați pentru orice, să suferim interior de pe urma eventualelor noastre greșeli din trecut. Nu vom mai reuși să comunicăm, deja suntem însingurați. Nu ne vom mai putea cunoaște cu adevărat și nu vom mai putea cunoaște nici pe cei de lângă noi”, a conchis Tavi Hoandră în podcastul transmis pe canalul de Youtube HAI România.