Lumea crypto este în continuă schimbare, iar în ultimii ani a apărut conceptul de organizații DAO (Organizații Autonome Descentralizate), despre care mulți spun că ar putea lua locul corporațiilor tradiționale ca model de business în viitor. Totuși, această formă de organizare, bazată pe blockchain, este încă la început și aplicabilitățile ei practice sunt limitate. Răspunzând întrebărilor adresate de Capital.ro, miliardarul crypto Changpeng Zhao (CZ), CEO al Binance, spune că este prea devreme să ne gândim că acestea vor ajunge să înlocuiască conglomeratele de miliarde de dolari care conduc în prezent lumea afacerilor. Și în România există un astfel de DAO, creat de o parte din oamenii din crypto ai României, StakeborgDAO.
Changpeng Zhao, CEO Binance, cel mai mare exchange crypto din lume a fost zilele trecute în România, unde a avut mai multe întrevederi cu oficiali români, dar și câțiva jurnaliști autohtoni. Printre aceștia s-a numărat și subsemnatul. Capital.ro a avut șansa să îi adreseze mai multe întrebări în cadrul unei discuții libere. Printre subiectele discutate s-au numărat și organizațiile DAO, adică organizații autonome descentralizate, care sunt practic o formă de organizare a afacerilor sau proiectelor bazate pe blockchain. Ideea a apărut de cel mult un an, maxim doi, dar tot capătă având în rândul industriei crypto.
Ce sunt organizațiile DAO?
Organizațiile DAO constituie o modalitate considerată mai eficientă și mai sigură de a lucra cu oameni care împărtășesc aceleași idei din întreaga lume. Practic, o afacere pe internet care este deținută și administrată colectiv de membrii săi, fără a avea o ierarhie rigidă precum corporațiile tradiționale. Mai mult, ele au trezorerii încorporate pe care nimeni nu are autoritatea de a le accesa fără aprobarea grupului. Deciziile sunt luate prin propuneri și prin vot, pentru a garanta că fiecare membru din cadrul organizației să aibă un cuvânt de spus.
Astfel, nu există niciun CEO care să autorizeze cheltuieli pe baza propriilor capricii, și nicio șansă ca un director să manipuleze registrele contabile. Totul se petrece în mod deschis și regulile pentru cheltuieli sunt integrate în DAO prin codul din blockchain.
Totuși, în prezent, acestea sunt limitate, fiind folosite doar pentru proiecte care nu sunt extrem de complexe, după cum ne-a explicat și Changpeng Zhao în rândurile de mai jos. Astfel, ele vin în ajutor la deschiderea unei organizații caritabile de exemplu, prin care se pot face donații din orice colț al lumii, iar grupul decide cum să cheltuiască banii, se mai poate crea o rețea de liber-profesioniști care să își pună în comun fondurile pentru spații de birou și abonamente de software, ori pentru proiecte de parteneriate și subvenții, prin crearea unui fond de investiții care să colecteze capital de investiții și să voteze cu privire la proiectele pe care să le sprijine. Banii rambursați ar putea fi redistribuiți ulterior între membrii DAO.
Este finalul corporațiilor tradiționale? Miliardarul crypto Changpeng Zhao, despre organizațiile DAO
Cu toate că popularitatea DAO-urilor a crescut în ultimul an printre entuziaștii din industria crypto și mulți spun că vor înlocui companiile tradiționale, acestea sunt pentru moment dezvoltate la un nivel rudimentar și nu au posibilitatea de a integra business-uri complexe, după cum ne-a explicat Changpeng Zhao. Proiecțiile sunt limitate pentru moment, deoarece într-un business mare, dintr-un mediu competitiv, o companie are de luat decizii rapide, ce nu pot fi implementate de la început într-un blockchain, după cum funcționează un DAO.
„Este foarte greu să prezicem așa ceva, dar cred că 10 ani este o perioadă prea scurtă pentru ca DAO să înlocuiască corporațiile clasice. Există avantaje și dezavantaje pentru DAO”, a explicat directorul Binance în exclusivitate pentru Capital.ro.
Mai mult, el a oferit un exemplu elocvent în această privință și a explicat că pentru un DAO toate regulile de funcționare al companiei trebuie implementate într-un protocol.
„Să vorbim despre dezavantaje mai întâi. Cu un DAO trebuie să construiești totul în protocol. Totul trebuie să fie înregistrat în blockchain, toate regulile companiei și modul ei de funcționare. În afaceri, este foarte greu să implementezi toate regulile de la bun început și să anticipezi toate schimbările de la început, fără a avea posibilitatea de a le schimba”, a explicat miliardarul în crypto.
Acesta a explicat că în cazul în care am avea un DAO care s-ar baza pe o afacere gen Uber, competiția ar strica prețurile încă de la început, lucru care ar distruge practic sistemul de funcționare al unui DAO.
„O să îți dau un exemplu, ca să înțelegi mai bine: Să ne imaginăm că avem un DAO pe o companie de transport, în competiție cu Uber. Există o rețea, sunt șoferi care se înscriu ăn aplicație. Eu stau într-un loc, vreau o mașină, mașina apare, prețul este stabilit de rețea în funcție de competiție și de disponibilitate, pentru a avea un preț just la prețurile pieței din acel moment. Astfel, șoferul este plătit, rețeaua își oprește un comision de 20% pentru folosirea rețelei, iar utilizatorul este mulțumit. Totul funcționează fantastic. Însă ghici ce? În ziua în care lasăm aplicația, primul lucru pe care Uber îl va face este să lanseze o promoție cu taxe 0 și asta va strica prețurile din toată rețeaua și va bloca DAO-ul”, mi-a spus Changpeng Zhao.
Acesta spune că în facerile complexe un DAO este greu de folosit deoarece totul trebuie să fie stabilit exact de la bun început în blockchain.
„În afacerile complexe, din medii dinamice, DAO sunt greu de folosit. În prezent vedem DAO-uri în afaceri simple, organizații non-profit, investiții în alte proiecte, lucruri ușoare. Dificultatea folosirii unui DAO constă în modul în care reușești să creezi un protocol, un model de business, care să nu necesite modificări în viitor și care să fie competitiv. În 10 ani o să vedem DAO simple, pentru afaceri simple, însă pentru afaceri complexe este foarte greu”, a conchis omul de afaceri acest subiect.
Și în România există deja un DAO
Cum România este una dintre țările cele mai implicate în crypto din lume, cu mulți utilizatori pasionați ai acestei industrii, există deja un DAO și la nivel local, StakeborgDAO. Stakeborg a dezvoltat prima organizație autonomă descentralizată din România – StakeBorgDAO, cu peste 1000 de membri organizați pe Discord, propunându-și să încurajeze adopția industriei blockchain și să susțină proiecte autohtone din industria crypto. Vlad Mercori, fondator StakeBorg, a explicat, pentru Capital.ro, cum funcționează un DAO și cum poate fi utilizat.
„Mă bucură cele spuse de CZ (Changpeng Zhao) și confirmă ceea ce și noi, cei de la StakeborgDAO, am vorbit cu colegii lui de la Binance în ultimele luni și anume că există o apetența în continuă creștere pentru aceste noi forme de agregare digitală numite DAOs, decentralized autonomous organizations. Am văzut în Wyoming cum DAOs pot fi înregistrate asemenea unei companii de tip LLC și nu am nicio îndoială că în următorii ani, pe măsură ce legislația crypto în general se va clarifica, vom vedea inițiative asemănătoare în tot mai multe țări ale lumii, inclusiv România. Se va merge de la structuri simple cu obiective punctuale (asemenea celor descrise de un mare fan al DAOs, fratele lui Elon Musk, Kimbal) și, ulterior, se vor scala atât structurile cât și obiectivele. Asta ne propunem și noi la StakeborgDAO prin produsele pe care le construim: să jucăm un rol activ în adoptarea la scară largă a tehnologiei blockchain atât în România cât și în afară granițelor, a declarat Vlad Mercori, fondatorul StakeborgDAO, pentru capital.ro.