Frica este efectul numărul 1 al acestei pandemii de coronaviruas. Ne poate destabiliza emoțional frica pe termen lung? Psihiatrul Gabriel Diaconu avertizează că supus unui sentiment generalizat de panică, omul regresează și ia decizii proaste pe fond emoțional.
Diaconu: A speria pacientul e o abatere etică pentru sănătatea lui
Deși admite că a pledat pentru obligativitatea vaccinării, invitatul lui Lucian Duță a subliniat că din nefericire vaccinarea anti-Covid este folosită la noi ca armă coercitivă. „Vaccinarea a devenit o chestiune ideologică. Participarea unei persoane la un act medical ar trebui să fie benevolă. Frica e doar unul dintre mecanisme, dar și ideologia. A speria pacientul e o abatere etică pentru sănătatea lui. Îi lăsăm omului povara să ia decizia pentru sine”.
„Dacă aplicăm termenul de abuz statului să îl aplicăm și extremiștilor antivacciniști”
Pe de altă parte, Gabriel Diaconu (foto jos) a invitat la reflecție pornind de la cele mai recente constatări, anume că deși vaccinarea nu ne protejează pe toți, este foarte utilă la nivelul societății. „De la început gestul (n.r. – de a te vaccina) a fost considerat suficient de sigur ca să fie promovat ca politică publică. Suntem un șarpe care își mușcă singur coada. Evoluția tulpinilor a bătut protecția comunitară. Dacă aplicăm termenul de abuz statului să îl aplicăm și extremiștilor antivacciniști. Un medic să afirme că vaccinul e otravă? Tenta discursului (n.r. – antivaccinist) a urcat către paroxisme. Extremismul generează radicalism”.
„Vrei să lucrezi pe combină? Du-te băiatule și te vaccinează”
Chestionat de moderator cu ce este mai justificată frica celor care se vaccinează față de cea a antivacciniștilor, psihiatrul a nuanțat astfel: „Eu i-aș obliga (n.r. – antivacciniștii să se vaccineze). E dreptul oamenilor de a muri cu dreptul lor de gât. Am auzit din nou și din nou povești ale oamenilor care, de frica unui act medical, au sfârșit într-un act medical mult mai grav. În vaccinare nu e vorba doar de frică, ci și de reglementare. Autonomia cetățeanului înseamnă și privilegii. (…) Vrei să lucrezi pe combină? Du-te băiatule și te vaccinează”.
Interviul integral poate fi urmărit aici: