EXCLUSIV Este noua alianţă mondială care se opune G7. Pericolul pentru SUA este tot mai mare

brics

SURSA FOTO: Dreamstime

Această nouă ordine mondială a fost accelerată de războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Polii de putere ai lumii se reașează, iar reconfigurarea se vede inclusiv la nivelul bătăliei financiare între marile puteri economice ale planetei.

Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud sunt țările care fac parte din grupul BRICS, care a depășit oficial gigantul G7, considerat mult timp principalul pol de putere al planetei, incluzând cele mai dezvoltate state sau structuri la nivel economic precum Statele Unite, Japonia, Marea Britanie, Franța, Canada, Germania, Uniunea Europeană.

Țările membre BRICS se instalează ca o alternativă la forumurile financiare și politice internaționale existente, relatează Deutsche Welle.

Grupul BRICS a ajuns la 31,5% din PIB-ul global, în timp ce ţările G7 au scăzut la 30%

Potrivit ultimelor statistici, BRICS deține în prezent 31,5% din PIB-ul global, depășind forța economică a Grupului G7 care a scăzut la 30%. Mai mult, numai în luna martie BRICS a primit cereri de aderare din partea a 12 state, printre care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sau Egipt.

De menționat că India, Brazilia, Africa de Sud sau China nu iau parte la sancțiunile economice impuse împotriva Rusiei de la declanșarea războiului.

Invitat în podcastul HAI România cu Robert Turcescu, jurnalistul Bogdan Comaroni a observat că, odată cu vizita istorică a președintelui chinezi Xi Jinping la Moscova, se poate vorbi oficial de o nouă putere mondială.

„Xi a devenit practic liderul secțiunii multipolare, adică secțiunii care ține de întreaga secțiune estică plus o parte din cea sudică. Deci controlează prin BRICS, o alianță din ce în ce mai puternică. Deja au cereri de aderare de la Iran, Arabia Saudită, Pakistan, inclusiv de la Turcia, care e țară NATO.

Nu e primită în Uniunea Europeană și dorește să adere la BRICS. Se creează un nou pol de putere extraordinar de important. Dacă e să iei averile, e pentru prima dată când BRICS a depășit anul ăsta PIB-ul G7, adică al țărilor occidentale. Deci e un pericol imens pentru Statele Unite”, a precizat Bogdan Comaroni.

Ar putea urma prăbuşirea dolarului american?

Invitatul a mai observat că președintele Braziliei a anunțat deja pasul următor pentru consolidarea BRICS, și anume lansarea propriei monede unice.

Acesteia i se adaugă resursele extrem de valoroase deținute de noua alianță.

„Președintele Lula da Silva, unde s-a dus Iohannis de pomană, acolo Lula da Silva a anunțat că BRICS va face o monedă proprie unică, va avea acoperire practic în tot. De pildă în resursele Rusiei, în tot ce deține China, apropo deține în jur de 20% din datoria externă a Statelor Unite și se poate juca pe piața dolarului.

După aia e vorba de petrol și de resurse din Arabia Saudită și din alte zone, tot ce deține India de pildă, tehnologia pe care o dețin și indienii și chinezii. În momentul ăsta e vorba de crearea unei monezi care are acoperire concretă în aur, bogățiile solului, subsolului.

Nu vorbim de o monedă care a ajuns aproape de râs, dolarul, bazată pe un joc piramidal și care supraviețuiește atâta timp cât acest joc piramidal funcționează. În momentul în care jocul piramidal se prăbușește, se prăbușește și dolarul cu tot Occidentul”, a mai remarcat Bogdan Comaroni în cadrul podcastului găzduit de canalul „HAI România!”.