Horațiu Rada și Eleodor Coptil sunt prieteni de-o viață și împreună au găsit cheia succesului în afaceri cu adevărat durabile. În anul 2007, cei doi au construit Cons Electrificarea Instal (CEI), care se ocupă cu rețele si instalații electrice. Astăzi, aceasta este considerată a fi cea mai importantă și cea mai sigură sigură companie de acest tip din zona de vest a țării.
De mai bine de 8 ani, CEI asigură mentenanța pentru liniile electrice de distribuție de joasă și medie tensiune ale ENEL, dar realizează și lucrări dificile pe liniile de electricitate pentru aceasta. Mai mult decât atât, compania fondată de Horațiu Rada și Eledor Coptil este implicată în peste 70% din marile investiții private, oferind expertiza lor foarte apreciată atât la nivel national, cât și international, în domeniul care i-a conscarat.
În anul 2012, cei doi au fost puși în fața unei noi provocări. Horațiu Rada a primit o propunere, care i-a deschis noi orizonturi: să investească într-o companie de apă din zonă, împreună cu prietenul său bun, Eleodor Coptil. Suma pe care ar fi trebuit să o aloce proiectului era una destul de mare și deși ideea le plăcea ambilor, fabrica nu i-a convins. Era veche, avea echipamente depășite și nu credeau că produsele obținute vor corespunde cu ceea ce aveau ei în minte. Propunerea a fost într-un final, o decepție.
Cum a început aventura Aur’a
“Am rămas însă cu o concluzie : aceea că ne-ar plăcea ideea de a “lucra” cu apă, dar cu una care să fie specială și să aibă o poveste și o valoare, să facă diferența între sutele de produse de pe piață. Plus, totul să pornească de la zero, adică să găsim noi izvorul, să construim fabrica și să ne ocupăm de toate cele necesare de la început. Aici și așa a început aventura Aur’a. Dragostea pentru natură a fost un plus, pentru că timp de aproape doi ani am bătut dealuri și păduri și peșteri necartografiate, mi-am înfrânt și frica de spații înguste, în căutarea apei de aur. Inițial trei asociați, am plecat pe un drum cu multe suișuri și coborâșuri, cu văi și dealuri, și ne-am oprit la Ocna de Fier. Știam că acolo este o apă bună dar mi-am dat seama că este “miraculoasă” când mi-am spălat prima dată fața cu ea. I-am simțit energia. Apoi au urmat teste, analize și monitorizări. Ne-am dat seama că este o apă deosebită și am decis că nu o putem “trata” ca pe una obișnuită, a fost momentul când am decis că trebuie îmbuteliată doar în sticlă și când am decis că trebuie să fie altceva, să strălucească”, a povestit Horațiu Rada pentru Revista Capital.
În anul 2013, cei doi prieteni au înființat compania mult visată, iar în anul 2016 au pornit producția apei Aur’a, care izvorăște la Ocna de Fier, în Munții Banatului, o apă unică în România, cu proprietăți miraculoase, cu un ambalaj foarte special și cu o poveste fascinantă.
Cum a cucerit Aur’a Coasta de Azur
“Apa Aur’a nu are nevoie de artificii de marketing și nu are nevoie de povești inventate. Eticheta cu foiță de aur arată doar calitatea conținutului. Cumva ne-am dorit ca lumea să înțeleagă ce este înăuntrul sticlei. Nimic din nume și design nu este ceva întâmplător. AUR’A nu este doar un nume simplu, este o combinație : AUR vine de la aurul pe care îl conține Aur’a, și A vine de la argint, pe care desemenea îl conține Aur’a. Între cele două elemente, apostroful, reprezintă picătura de apă în care se regăsesc cele două elemente prețioase, aurul și argintul. Apa, este de genul feminin iar cel mai important element care îl reprezintă este femeia, cea care dă viață așa cum face și apa. Apoi avem elemente masculine. Cele mai importante simboluri reprezentate în culturile lumii sunt : soarele și regele, care exprimă supremație, putere, forță. Avem stilizați și Munții Banatului și cerul și pământul, toate se regăsesc în etichetă și toate exprimă ceea ce reprezintă apa Aur’a. Exact cum am spus, exteriorul reprezintă interiorul. Această apă are o valoare excepțională care se vede la exterior și se simte la interior. Peste tot în lume, unde a ajuns produsul, a fost apreciat pentru ambalaj și peste tot în lume, la această reacție am avut același răspuns : ceea ce se găsește în interiorul ambalajului este de 1000 de ori mai frumos și mai prețios”, a explicat Horațiu Rada pentru Revista Capital.
Astăzi companie lui Horațiu Rada și Eleodor Coptil poate produce 2 milioane de sticle cu apă Aur’a pe lună, din care mare parte merge la export. În România, brandul poate fi găsit în rețelele de magazine Selgros și Mega Imagie, dar și în magazine naturiste sau restaurante de lux ca Maize, Bistro Francaise sau Stejarii) si în câteva magazine specializate, cum este Comtesse du Barry.
La nivel internațional, apa Aur’a a cucerit Coasta de Azur. În afară de Franța, ea se găsește, însă în mai multe țări printre care Austrua, Germania, SUA sau Quatar.
Prețul diferă, în funcție de locație. În România, costă între 12-25 de lei sticla, iar în afara țării între 13-14 euro.
Proprietățile miraculoase ale apei Aur’a
Aur’a este o apă naturală alcalină, care izvorăște din munte iar locul de captare este lipit de versant. Aceasta are un pH-ul naturaș între 8.2 – 8.4, un conținut de sare extrem de redus, iar lipsa nitriților și nitraților, dublată de existența coloizilor de aur și argint o transformă într-o apă energizantă cu proprietăţi regenerante şi antiîmbătrânire. De asemenea Aur’a este un excelent antioxidant care stimulează forţa vitală a organismului.
Apa ajunge în linia de îmbuteliere după câțiva metri și apoi în sticlă. Aur’a nu suportă nici o transformare fiind trecută doar prin filtre de particule. Conținutul este cel dat de natură, iar compani lui Horațiu Rada și Eliodor Coptil nu face altceva decât să se asigure că ajunge perfect așa în sticlă. Măsurile de siguranță respectă cele mai complexe sisteme din domeniul calității, bifând toate standardele cerute și chiar mai mult.
AUR’A este prima apă din România premiată cu trei stele de aur la Bruxelles de Institutul Internațional pentru Gust și Calitate cu distinctia Superior Taste Award. Dupa 3 ani consecutivi cu cate 3 stele de aur, AUR’A este primul produs românesc recompensata cu Crystal Taste Award, o recunoastere cu care se pot mandri putine produse din lume. Aceasta este recunoscută și la cel mai important concurs de specialitate din Franța CONCOURS INTERNATIONAL DES EAUX GOURMET AVPA – PARIS 2018. La concurență cu peste 300 de ape din toată lumea, AUR’A a fost desemnată ”plată de caracter” și recompensată cu titlul ”GOURMET”. AUR’A este de asemenea certificată ca produs Koșer Parve.
CIFRE
5
milioane de euro au investit Horațiu Rada și Eleodor Coptil în apa Aur’a până acum
1.000.000
de litri pe lună este capacitatea estimată de producție a apei Aur’a pentru acest an