Minciunile din cadrul anchetei de la Ferma Dacilor
Exclusiv pe canalul de YouTube HAI România! a fost urcat un podcast memorabil, în care emisiunea Legea Junglei s-a reunit cu emisiunea Brigada Mobilă. În cadrul celei o oră și jumătate de emisiune au fost prezenți Laurențiu Dan Ionescu, Sorin Ovidiu Balan, Alecu Racoviceanu, avocatul Moldovan Aurel și Dan Antonescu.
Subiectele discutate în cursul emisiunii de marți, 23 ianuarie, au fost:
- răsturnarea de situație în cazul Fermei Dacilor (cea care a ars din temelii în noaptea de Crăciun)
- abuzuri ale poliției din Râmnicu Vâlcea
- capturarea lui Anaser Duduianu în Statele Unite ale Americii (SUA)
Pe lângă aceste subiecte, s-au mai strecurat discuții și despre alte chestii interesante.
Primul subiect discutat a fost cazul Fermei Dacilor. Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan a atras atenția cu privire la un eveniment care nu s-a mai întâmplat până acum în tribunalele din țară. Mai precis, avocatul patronului Fermei Dacilor s-a retras din dosar din cauza că a fost amenințat.
”Ieri s-a întâmplat un lucru pe care eu personal nu l-am mai auzit întâmplându-se prin tribunalele românești. A fost audierea lui Cornel (Dinicu, patronul Fermei Dacilor – n.red.), dar această audiere a întârziat.
A întârziat dintr-un motiv (…) în timpul audierilor s-a retras avocatul, zicând că a fost amenințat. Amenințat pe holurile Procuraturii. Nu a dat foarte multe amănunte. A spus că a venit cineva pe hol și i-a spus: ”domne’ ai grijă că nu ai ce să cauți în dosarul ăsta și ai grijă și tu și familia”, ceea ce mi se pare halucinant. mi se pare incredibil. Și pe holurile Procuraturii, acolo unde nu intri ca la piață ”, spune Sorin Ovidiu Bălan.
Trebuia făcută plângere penală
Pe fond, avocatul Aurel Moldovan a precizat că acesta ar fi trebuit să facă imediat o plângere penală și să identifice persoana care l-a amenințat. De asemenea, a mai precizat că acesta trebuie să-și exercite rolul de avocat, subliniind că oricine are dreptul la apărare.
”Din punctul meu de vedere ar fi trebuit să facă o plângere penală de îndată, să identifice persoana care l-a amenințat și să-și exercite rolul de avocat pentru că orice persoană are dreptul la apărare, conform Constituției și procedurii penale”, a precizat avocatul.
În continuare, Sorin Ovidiu Bălan a spus că i se pare ciudat ceea ce s-a întâmplat și nu numai. El a făcut referire și la faptul că a fost dată la o parte posibilitatea ca incendiul să fi fost pus de o mână criminală.
”Mie mi se pare, totuși,un pic ciudat nu doar acest eveniment care este unic. Ci că în spatele lui cred că se ascunde (…) 1. Mi se pare că a fost dată la o parte posibilitatea mâinii criminale”, spune acesta.
Avocatul Aurel Moldovan a intervenit și a precizat că i se pare bizară arestarea patronului de la Ferma Dacilor, mai ales că nu există probe concrete că acesta ar fi vinovat.
Sorin Ovidiu Bălan a făcut o paralelă cu cazul în care a ars clubul Bamboo, acolo unde procurorul a spus că incendiul nu este o mână criminală, cu toate că nici nu fusese stins focul.
Sorin Ovidiu Bălan a scos la iveală minciunile care au fost spuse
În plus, Sorin Ovidiu Bălan a demontat toate motivele care au fost invocate cu privire la cauza care a dus la incendiul de proporții. Astfel, el a precizat că:
- a fost mai întâi vorba despre un scurtcircuit la instalația electrică
- apoi a fost vorba despre panourile solare care au luat foc
- apoi despre un televizor care fumega
”Ni s-a spus că a fost vorba despre un scurtcircuit la instalația electrică și că acesta era proastă. Era pusă direct pe lemne… Nu este adevărat (…) firele erau trase printr-un tub izolant (…) erau puse așa cum spune legea. Se și vede cum focul vine din afară către fire.
După aceea, ni s-a spus că a luat foc de la panourile solare care erau pe clădire. Nu este adevărat. Mi-a explicat specialiștii – nici vorbă de luat foc de la panourile solare.
După aceea, ne-au spus că este vorba despre un televizor care a început să fumege. În ultimii 20 de ani, să fim serioși, n-am mai văzut televizoare să se încingă și nu aveau televizor pe lămpi. Și asta a fost o minciună”, spune acesta.
Jurnalistul a mai spus în podcastul de pe canalul de YouTube HAI România! că Ferma Dacilor era prosumator. Acest aspect este interesant de menționat în contextul în care s-a spus că locația fura curent.
Acesta a precizat că hidranții de la locație erau reali. Pompierii s-au folosit de ei când au stins focul.
Pe fond, invitatul spune că nu a exclus mâna criminală.
Întregul podcast poate fi vizualizat pe canalul de YouTube HAI România! sau AICI.