Înfrîngerea din primul tur al alegerilor prezidențiale nu rămâne fără urmări pentru Dan Barna, care a început să fie contestat din ce în ce mai tare în partidul pe care îl conduce: ”Barna, electoratul ți-a dat o scatoalcă, iar tu te ascunzi după fustele partidului!”, sună acuzele la adresa lui.
În ultimul Comitet Politic al USR, care a avut ieri o conferință online cu o durată de aproape patru ore, acuzele au curs in valuri din partea membrilor Biroului Național la adresa lui Dan Barna și a echipei sale de campanie, considerați principalii vinovați pentru rezultatul alegerilor prezidențiale.
Cei mai vehemenți contestatari ai lui Barna au fost deputații USR Cosette Chichirău (Iași), unul dintre oponenții tradiționali ai președintelui USR, Silviu Dehelean (Bihor), dar și Tudor Benga (Brașov), acesta din urmă solicitând punctual demisia președintelui de partid și a echipei sale, și încheindu-și intervenția chiar cu fraza ”Barna, electoratul ți-a dat o scatoalcă, iar tu te ascunzi după fustele partidului!”.
Printre cei contestați foarte vocal de către participanții la conferința online a Comitetului Politic USR se numără deputatul de Timiș Cătălin Drulă, șeful de campanie al lui Dan Barna, dar și Liviu-Ionuț Moșteanu, responsabilul cu comunicarea la nivel de partid.
În aceeași problemă a strategilor electorali, câțiva dintre participanții la conferință au acreditat ideea că USR a rămas complet fără bani după campania lui Dan Barna, în acest moment neexistînd fonduri pentru pregătirea celor două scrutinuri din 2020.
Ana Ciceală, consilier general USR la CGMB, a solicitat chiar conducerii partidului toate înregistrările ședințelor Biroului Național USR, sugerând că toată campania lui Dan Barna ar fi avut loc în conduții dubioase. Consilierul local Antonio Andrușceac, lider al grupului de consilieri Sector 4 București, a subliniat că epuizarea fondurilor din vistieria USR pune în pericol însăși existența formațiunii politice.
O altă problemă dezbătută în cadrul Comitetului Politic a fost fuziunea USR cu PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, pe care unele voci marcante ale USR o consideră ”nocivă”.
În replică, Dan Barna a spus că nu-și va da demisia de la conducerea partidului și că va solicita membrilor USR un vot de reconfirmare în funcția de președinte.
Comitetul Politic al USR este format din 105 membri, care sunt componenții Biroului Național, liderii grupurilor de consilieri locali și președinți de organizații județene. ”Întrunirile” au loc o dată la 2-3 luni, chiar mai des, dacă este nevoie, iar în cadrul Comitetului Politic, conform statutului, se iau hotărârile ”legislative” primordiale, fiind considerat un fel de parlament al USR. Sursele noastre din partid spun că, în cadrul Biroului Național USR, există două tabere rivale ideologic.
Cea a lui Dan Barna este majoritară, astfel că toate deciziile la nivel de partid se iau la inițiativa și în favoarea acesteia.