Primarul General, Gabriela Firea, propune Consiliului General al Municipiului București ca în sedința de miercurea viitoare să majoreze substanțial capitalul social al Companiei Municipale Imobiliara București. Banii vor fi utilizați pentru achiția de clădiri și apartamente.
Firea cere consilierilor să aprobe o majorare de capital de 40 mil. euro pentru Compania Municipală Imobiliara Bucureși. Aportul de bani reprezintă o creștere de 332% față de nivelul actual al capitalului social al firmei.
Banii urmează a fi folosiți pentru achiziția de pe piața liberă a cinci clădiri pentru clinici medicale, pentru care s-au rezervat circa 5,4 mil. euro, șase clădiri pentru cămine de bătrâni, pentru care s-a alocat suma de 19,8 mil. euro, și 100 de apartamente, pentru care se pun la dispoziția firmei circa 8,3 mil. euro. Totodată, s-au prevăzut bani și pentru cheltuielile cu amenajarea acestor proprietăți, în sumă de circa 6,8 mil. euro.
Calculele primăriei arată în felul următor. Pentru achiziția a patru clinici a câte 300 mp fiecare și a unei clinici de 2.000 mp s-a estimat un necesar de 1.440 euro/mp, cu tot cu terenul aferent.
În privința celor șase imobile destinate căminelor de bătrâni se specifică faptul că suprafața cumulată a spațiilor de locuit trebuie să fie minim 600 mp pentru a primi circa 100 de persoane. Pentru aceste achiziții s-a rezervat un buget de 925 euro/mp.
Pentru apartamentele care ar trebui să găzduiască cazurile sociale ale Capitalei, primăria a estimat un preț de 70.000 de euro pentru apartamente de circa 70 mp.
Cheltuielile cu reparațiile și amenajarea reprezintă un procent de 20% din valoarea totală estimată a spațiilor vizate de achiziție.