Există firme în România care aleg să își răsplătească angajații cu merite deosebite într-un mod inedit. Astfel, mulțumiți de rezultatele cu care compania a încheiat anul, șefii acestora obişnuiesc să îşi ducă angajaţii în destinaţii care pentru mulţi sunt doar un vis: Vietnam, Bali, Jamaica, Cuba, Bahamas sau Rio de Janeiro.
Costurile unei astfel de vacanțe se ridică la nivelul a sute de mii de euro, bani pe care companiile respective îi plătesc an de an. Mai ales că este vorba de grupuri de peste 30 de persoane, dar pot ajunge şi la 300 de angajaţi.
„Companiile plătesc și sute de mii de euro pentru astfel de incentive-uri (stimulente, n.r.). Firmele sunt din domenii precum farmaceutic, agricultură, componente auto. Sunt atât pentru angajați, cât și pentru dealerii lor, pentru partenerii care le vând practic produsele. Ei fac cel puțin o deplasare în afara țării și 20-30 în țară, ședințe și trainig-uri. De exemplu, acum la sfârșitul lunii, o companie își duce circa 200 de angajați la Salonic, în Grecia”, a declarat pentru Capital Carmen Pavel, proprietarul J’ Info Tours, fără a preciza numele companiilor.
Cea mai scumpă vacanță vândută de Revelion, cât o garsonieră
Un cuplu a plătit 28.500 euro pentru un sejur de 12 zile la un club all-inclusive de cinci stele, cu bilete de avion la business-class.
Nu oricine își permite însă să plătească pentru o vacanță cât ar da pe o garsonieră. ”Nu sunt persoane cunoscute. În România sunt și milionari mai puțin cunoscuți, care nici nu vor să apară”, mai spune ea.
În trecut, însă, a avut și clienți care au plătit 150.000 euro pentru a petrece cu prietenii un weekend pe un yaht pe Marea Mediterană, vara, preț care include închiriatul yahtului, biletele de avion, serviciile de pe yaht, program artistic.
O altă ”fiță” este să mergi de exemplu la Cape Town, în Africa de Sud, unde să le dai de mâncare rechinilor direct în ocean, intrând într-o cușcă securizată.
”În Africa, de regulă, toți turiștii merg în safari. Poți vedea animalele de aproape, în sălbăticie, girafe, tigri, antilope, leoparzi, elefanți, lei, rinoceri, zebre, maimuțe, diverse specii de păsări. Sau poți să le dai de mâncare rechinilor. Te coboară într-o cușcă, securizată, și încep să apară rechinii, așa că te întâlnești cu rechinul alb (unul dintre cei mai feroce prădători din lume, n.r.). E foarte la modă, îți crește adrenalina. Nu trebuie să ai o experiență în diving (scufundări, n.r.). Însă costă și 350 de euro de persoană, este o excursie de o zi, dar întâlnirea ‘de grad zero’ cu rechinii durează circa 20 de minute”, a precizat ea.
Alții aleg să călărească struți, la preț de 150 de euro pentru o jumătate de oră. ”Dar s-ar putea să nu-l călărești din prima. Poți rămâne cu penele în mână”, spune Carmen Pavel.
Ea spune că s-a transformat mult conceptul de ”turism”, iar turismul cultural foarte căutat cândva a pierdut teren în fața turismului de aventură.
”Dorința de călătorii se transformă în alte tipuri de experiențe. Turism cultural făceam cu adevărat în anii 90, când oamenii citeau, se pregăteau, vizitau toate muzeele dintr-un oraș. Foarte mulți își doresc acum să trăiască experiențe. Deja avem turiști care încearcă mereu tot ce e la modă sau ce apare nou. Și diversitatea e mare, companiile vin cu tot felul de inovații”, afirma Carmen Pavel.
În plus, la început de an, a crescut numărul cererilor de pachete de vacanță.
„Culmea este că din prima săptămână, au crescut cererile de vacanţe, dar şi vânzările. Deşi lumea era în vacanţă, tot la vacanţă se gândea, la următoarea vacanţă! Concediul a ajuns o necesitate, nu mai e un aspect de lux”, spune Carmen Pavel.
Compania a lansat mai multe destinaţii pentru acest an, mai ales pe zona de circuite.
Iarna, românii aleg destinaţiile exotice
De Crăciun şi Revelion, 70% din clienţii companiei au ales destinaţiile calde, exotice, precum Dubai, Maroc, Egipt, Thailanda, Africa de Sud, Jamaica, iar restul staţiunile renumite pentru sporturi de iarnă.
„Avem turişti care şi-au rezervat vacanţele din vara aceasta încă din toamna trecută. Iar de Crăciun şi Revelion am vândut toate locurile, iar destinaţiile au fost diverse: de la Dubai, Egipt, Sri Lanka, Thailanda, Africa de Sud, Cuba, Jamaica, China, până în Australia. Dintre destinaţiile europene, foarte bine s-a vândut Lisabona şi Tenerife. Iar iubitorii sporturilor de iarnă au mers atât în România, cât şi în Austria, care pentru noi e numărul 1 ca destinaţie de ski. Avem chiar turişti care merg în fiecare an în aceeaşi staţiune austriacă de ski”, adaugă ea.
La ski, turiştii merg în grupuri, între cinci şi opt prieteni.
”Iubitorilor sporturilor de iarnă le recomandăm locații adecvate atât nivelului lor de performanță, cât și componentei călătorilor (numai adulți, adulți însoțiți de copii, seniori,etc). Suntem practicanți ai sporturilor de iarnă și am schiat pe toate pârtiile celebre din lume, recomandăm numai ceea ce am verificat. Un an fără vacanță este un an pierdut, deci călătoriți, călătoriți și iar călătoriți!”, a concluzionat ea.