Campanie fără dezbatere, alegătorii își pierd interesul. Ce spune Roxana Mânzatu
La începutul podcastului, Robert Turcescu a spus că în campania electorală de anul acesta, nu a existat dezbatere.
„Sincer, și eu simt. Când merg în campanie alături de colegii care candidează la poziții în administrația locală, mă uit în ochii cetățeanului, dau mâna, „bună ziua”, și poate după ce a existat un oareșicare entuziasm, când îi spun „Parlamentul European”, simt că un licăr i se stinge în ochi. (…) Greu recaptez acel interes”, a spus Roxana Mânzatu.
Ea a mai spus că nici în anii trecuți nu a existat un interes foarte mare față de alegerile europarlamentare. Iar anul acesta, există și un fel de competiție cu alegerile locale, a punctat ea.
Roxana Mânzatu a spus că pe de-o parte, vor câștiga, fără îndoială, prezență la vot, în contextul comasării celor două scrutinuri. Aceasta a mai spus că, cel puțin din punct de vedere al dezbaterilor europene, și ea resimte lipsa dezbaterilor.
Întrebată de Robert Turcescu care i s-ar părea cele mai dinamice subiecte pentru o dezbatere, Roxana Mânzatu a spus că, fără îndoială, putem vorbi de securitate și siguranță. Există însă o teamă de a nu duce această dezbatere prea departe și astfel, să alarmeze populația.
„E foarte ușor ca o astfel de temă să o duci într-o direcție care, vedem, este speculată și de partidele suveraniste, și de cele reușesc să interpreteze în altă cheie această temă
Eu o să merg foarte mult pe ceea ce înseamnă viitorul fondurilor europene.
E mai greu pentru oameni să înțeleagă că li se poate lua ceva ce au primit și de care s-au bucurat de decenii întregi, aceste fonduri europene, pe care noi discutăm în țară cum le cheltuim, dar faptul că ele vin în cantitatea, în sumele care au venit, nu este un dat”, a spus ea.
Fondurile europene, ultima strigare?
Acesta a spus că urmează o extindere a Uniunii Europene și există o mare discuție despre regândirea bugetului blocului comunitar.
„Stai, stai, tu spui că suntem într-un moment în care aceste fonduri europene, am fi așa… la ultima strigare, să zicem, în cantitatea în care vin”, a întrebat Robert Turcescu.
Roxana Mânzatu a spus că vor exista schimbări privind cheia, algoritmul, formula în care se vor calcula, cum le vor gestiona.
Ea a explicat că noi, până acum, am gestionat banii europeni, mai puțin PNRR, într-un sistem de parteneriat. Mai exact, Guvernul României e partener cu Comisia Europeană, în ceea ce privește scrierea programelor, modificarea acestora și alocarea sumelor.
„E flexibil și a fost bine așa”, a spus Roxana Mânzatu.
Potrivit ei, PNRR, care a venit după pandemia de Covid-19, „cu acest plan de investiții și reforme, este un instrument mai rigid, care are cuvântul final la Bruxelles, la Comisia Europeană”. Iar în prezent, spune Roxana Mânzatu, în mediul european, în special în zona academică, există o discuție privind gestionarea banilor europeni.
Aceasta a punctat că există zone care au rămas în urmă din punct de vedere al dezvoltării, iar statele occidentale nu ar mai vrea să dea banii la nivel național, ci regional.
„Asta pentru că nu mai sunt atât de mulți bani la nivelul Uniunii Europene sau pentru că a intervenit un soi de încercare de gestionare diferită a acestor fonduri?”, a întrebat Robert Turcescu.
„Dar noi știm că pentru PNRR ne împrumutăm. Evident că nu mai sunt atâtea resurse”, a răspuns Roxana Mânzatu.
Ediția integrală a podcastului „HAI Live”, difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”, poate fi urmărită chiar aici.
Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002