Generalul Mircea Mîndrescu, fost comandat NATO al Centrului comun de analiză și lecții învățate de la Monsanto - Lisabona, a explicat strategiile militare ale Rusiei de la momentul invaziei în Ucraina. El este de părere că avântul armatei ucrainene este dat de susținerea morală din partea populației, dar și de rolul de conducător al oamenilor pe care Zelenski și l-a asumat.
Generalul Mircea Mîndescu explică faptul că deciziile luate la nivel militar trebuie corelate cu obiectivele politice pe care Rusia și le-a asumat. Acțiunile militare trebuie să îndeplinească aceste obiective, iar în contextul actual, sprijinirea cu armament a Ucrainei din partea Occidentului a fost un factor decisiv pentru rezistența ucrainenilor în război.
Încă din 2007 Putin a lăsat de înțeles că drumul său nu poate fi legat de Occident, iar în 2008 a urmat războiul din Georgia, iar după, în 2014, anexarea Crimeei. „Putin a avut ani de zile de analiză, de a trimite spionii, de a vedea unde doarme fiecare soldat. Vă dați seama câte informații au avut, câte analize, visul oricărui comandant. Pe baza acestor informații Statul Major Rus și-a făcut niște calcule”, explică fostul comandant NATO. Aici intervine de fapt misterul din spatele acestei operațiuni militare: cât de reale au fost calculele respective, cât de bine ancorate în realitate au fost informațiile, cât de eficiente au fost deciziile luate de comandanții ruși?
Strategia militară a rușilor
„E bine să ataci pe mai multe direcții atunci când ai un raport de forțe favorabil. Când nu ai de gând să ataci, să faci doar fentă, te faci că ai un raport de forțe remarcabil. Ei au atacat din 4 direcții, mergând și atacând din 4 direcții, punând în fața armatei ucrainene 4 probleme de rezolvat și de coordonat”, analizează generalul Mircea Mîndescu. Rușii au mers pe ideea că dacă cele 4 fronturi vor evolua corespunzător, ei vor putea ataca rând pe rând fiecare misiune militară ucraineană pentru a o înfrânge. Totuși, planul acesta nu a funcționat. De ce?
„În arta militară o asemenea chestiune se numește manevra pe direcție exterioară. Din mai multe părți convergi către o singură direcție. Ucraineni trebuie să răspundă atunci cu manevra pe direcții interioare. Cu o grupare de forță să meargă să lupte într-o parte, să câștige, după să o mute. Rușii au avut ani de zile să culeagă informații, că verifice informații, să facă jocuri de război, să facă manevre militare. La unele manevre în iarnă erau cu 300.000 militari”, explică fostul comandat NATO.
Război printre civili
O altă strategie abordată de ruși a fost cea descrisă de generalul american și teoretician militar Rupert Smith. Este vorba despre „războiul printre oameni”. În prima fază a conflictului militar loviturile au fost strategice și precise către ținte clare. După retragerea armatei ruse și genocidul din Bucea, este clar că nu mai se ia în calcul această strategie.
„Vedem că s-au dat lupte în Kiev, Mariupol, găsim războiul printre oameni, cu populație civilă acolo. În momentul în care populația civilă te sprijină, este pentru tine, atunci într-adevăr sarcina comandantului militar se ușurează prin sprijinirea operațiunilor de către populația civilă cu informații”, explică Mîndrescu.
Diferența de tehnologie
Un alt factor important de luat în calcul este că Occidentul se aștepta ca Ucraina să fie învinsă rapid de Rusia din cauza nivelului de tehnologie militară mult mai ridicat de care Moscova ar fi trebuit să dispună. În realitate însă, vedem o superioritate tehnologică numai în anumite categorii de capabilități. Generalul este de părere că acesta este și motivul pentru care tancurile și celelalte instrumente militare sunt însemnate cu acel „Z” sau „V”. „Ei sunt la același nivel în multe domenii. Armatele erau la același nivel, în unele aspecte rușii au făcut diferența. Deocamdată moralul a fost decisiv. Rușii nu au crezut că vor avea o asemenea împotrivire. Ei credeau că Zelenski nu avea un suport popular, știau că 40% din ucraineni spuneau că nu vor lupta în caz de război. Ei s-au uitat pe date și credeau că vor fi primiți cu flori”, explică fostul comandant NATO.