Miercuri, 1 martie, a avut loc o ediție specială a podcastului „România lui Cristache”. De această dată, Generalul Maior Dan Grecu a vorbit despre războiul din Ucraina și evoluția conflictului.
Așadar, Generalul Maior Dan Grecu a spus în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube al „HAI România!” că rușii au vrut să repete scenariul Praga 68 și să schimbe leadership-ul ucrainean, respectiv pe Volodimir Zelenski, imediat ce intră în Kiev.
„S-a dovedit că mai prindem un Paști și eu personal cred că mai prindem și un Crăciun. La acest moment s-a dovedit că planul inițial al rușilor, politica Rusiei de a-și păstra influența post URSS, a pornit imediat după 1991. A început printr-o eroare catastrofală de evaluare din punct de vedere al informațiilor și a situațiilor.
Ei au fost ferm convinși că 3 la 7 zile le vor fi suficiente, ceea ce s-a dovedit total eronat. S-a ajuns la o relativă balanță în luptă, pentru că în forțe rușii au avut întotdeauna un avantaj. Au o industrie care au pus-o pe picioare, se descurcă greu, dar se descurcă. Nu trebuie să minimalizăm. Ucrainenii în general au făcut față foarte bine.
Sunt determinați moral, își apără casa. Spre deosebire de ruși au cunoscut un proces de reșapare a stilului de pregătire care a fost făcut cu sprijinul americanilor și a NATO și bineînțeles ajutorul primit din partea Occidentului în general în susținerea războiului”, a declarat Generalul Maior Dan Grecu la „România lui Cristache”.
Generalul Maior Dan Grecu dezbate evoluția războiului din Ucraina
Mai apoi, Generalul Maior a spus că acțiunea rușilor în sud a fost mult mai ușoară decât în Donețk.
„A fost acele acțiuni ofensive care în zona de nord au avut succes pentru ucraineni. În zona de sud s-au retras rușii și a fost una din puținele decizii într-adevăr inteligente a rușilor. A urmat iarna cu liniște și acum au apărut niște zvâcniri din partea rușilor cu semne că vor să reia o ofensivă puternică. Din păcate pentru ei, din fericire pentru ucraineni, cu rezultate discutabile.
Acțiunea lor în sud a fost mult mai ușoară decât în Donețk. Avansul rușilor față de linia de separație stabilită în 2014-2015 este foarte mic. Acolo s-au lovit de o apărare ucraineană care stătea acolo de 8 ani. Ideea lor cu Kievul s-a datorat faptului că acolo era administrația.
Ei credeau că o dată intrați în Kiev pot să schimbe leadership-ul, adică pe Zelenski. Ei au vrut să repete scenariul Praga 68, care acum este pomenit și un posibil scenariu Chișinău, adică să cucerească aeroportul, de la nord-vest de Kiev, să-și ducă forțele, să-l folosească ca o bază pentru a aduce mijloacele și să cucerească Kievul și să-l schimbe pe Zelenski, ceea ce s-a dovedit total imposibil de realizat pentru că băieții ăștia avea informațiile la zi.
Ei au continuat și continuă în stilul al Doilea Război Mondial să bombardeze de-a lungul întregii linii a frontului. În fiecare zi sunt tiruri de artilerie. O dată de două ori pe săptămână atacuri cu rachete”, a mai spus Generalul Maior.
Rușii nu vor reuși avansări extraordinare în perioada imediat următoare
Potrivit explicației oferite de Generalul Maior Dan Grecu, rușii nu vor reuși avansări extraordinare în perioada imediat următoare.
„În mod normal rușii nu vor reuși avansări extraordinare în perioada imediat următoare. Eventul, intenția pe timp scurt este să finalizeze cucerirea Donbasului. În egală măsură, nici partea ucraineană nu va avea în viitorul foarte apropiat resurse. Eu zic că nici în vară, poate în toamnă. Uneori, chiar dacă e cinic, războiul înseamnă și o problemă de aritmetică, adică de fracții, de raport de putere. Există domenii în care cu tot ajutorul Occidentului nu poate să surmonteze dezavantajul. Numeric, atât oameni, cât și echipamente. Rușii au început războiul cu 13.000 de tancuri, ucrainenii cu mai puțin de 3.000. Ucrainenii spun că au distrus peste 3.000 de tancuri, tot le-au mai rămas 10.000. Câte tancuri să dea Occidentul?
Eu cred că războiul va continua. Nu văd nicio aplecare nici din partea rușilor, nici din partea ucrainenilor, pentru o încetare a ostilităților și din păcate nici din partea multora din comunitatea internațională. Mai e o întrebare foarte clară, ce înseamnă victorie? Dacă acolo este deja un război de uzură, toată zona de-a lungul fluviului Nipru este un război de uzură. Au apa între ei și își trimit semnale de diferite calibre. Va fi și foarte greu să se schimbe situația pentru că Nipru este un obstacol serios. Oricine forțează Nipru se expune și va fi cu pierderi mari”, a completat Generalul Maior Dan Grecu.