Nunta lui George Simion de sâmbătă, 27 august, a fost subiectul zilei în România. Mii de oameni au cântat, mâncat și dansat alături de liderul AUR într-o adevărată petrecere câmpenească de zile mari. Nu au lipsit mâncărurile tradiționale și muzica populară, alături de vin și bere din belșug.
Zona interzisă nuntașilor de către George Simion
Totuși, există o zonă în care nuntașii de rând nu au loc, aceasta fiind destinată, pe seară, doar invitaților de mare rang, oameni politici, vedete TV și persoane apropiate de cuplul George Simion și Ilinca. Astfel, agenții de pază au fost instruiți să nu permită accesul nuntașilor de rând, care au brățări galbene, nici jurnaliștilor, care au brățări roșii, ci doar invitaților de rand înalt care au brățări albastre.
„Aici nu aveți voie. Ni s-a spus să nu lăsăm nici măcar presa”, a transmis un agent de pază atunci când am vrut să mergem în zonă.
Mai mult, toată zona a fost împrejmuită cu bandă alb cu roșu pe care scrie Poliția Locală.
Complexul unde are loc nunta liderului AUR beneficiază și de piscină.
Aici vor sta nuntașii de rang înalt, în timp ce oamenii de rând au voie doar în zona amenajată lor, acolo unde este și concertul.
Pregătirile sunt în toi pentru un nou berbecuț la proțap.
Zona de lux din complexul din Măciuca.
Petrecerea a început de la ora 14:00 și pe scena din cadrul perimetrului evenimentului prestează Theo Rose, Sofia Vicoveanca, Plăieşii, Surorile Osoianu, Sava Negrean Brudaşcu şi alţii, dar la eveniment va fi şi muzică folk şi rock: Pheonix, Adrian Naidin şi Maria Gheorghiu.
La ora 23:00 este așteptat un imens foc de artificii. În ceea ce privește mâncarea, participanții la nuntă pot savura tocană de vânat preparată într-un ceaun de două tone, grătar de berbecuţ şi porc, mititei. În ceea ce privește băutura, invitații pot servi bere, vin și țuică, doar că majoritatea băuturilor sunt calde. Toate acestea se servesc în perimetrul special amenaja și cu toate că organizatorii au făcut apel că acesta să fie folosit strict pentru a servi masa, deoarece nu este suficient de încăpător pentru toată lumea, invitații nu au ținut cont de acest aspect.
De asemenea, acesta a anunțat că va petrece trei zile în Maramureș pentru luna de miere.