Fondul de investiţii Greenlight Invest, prin intermediul căruia a fost dezvoltat proiectul imobiliar Liberty Technology Park din Cluj-Napoca şi a fost cumpărată platforma online elefant.ro, şi-a lichidat activitatea în luna mai a anului trecut, după ce fondul american Greenlight Capital a pretins de la Ion Sturza bani în schimbul utilizării numelui. În urma acestui incident, activitatea Greenlight Invest a fost preluată de Fribourg Capital.  

„Mulţi se întreabă ce se ascunde sub numele firmelor; o fi numele amantei sau al copiilor? Noi am luat nişte nume care erau libere pe poliţă, printre care Greenlight. Denumirea a fost înregistrată la OSIM. Ne-am trezit cu nişte avocaţi foarte îngânfaţi care au venit cu o contestaţie din partea unui fond din SUA, Greenlight Capital, care ne cerea să le plătim câteva sute de mii de euro pentru a folosi numele. Am aflat ulterior că ei plătiseră avocaţilor 100.000 de euro ca să ne conteste numele, în ideea că noi o să cedăm. Fondul american nu are niciun interes în România sau în Europa în general, ci este un fond activist din SUA care atacă Google, Apple, Microsoft. Ei s-au gândit că dacă noi suntem un fond de investiţii şi avem un brand deja consacrat o să îi plătim. Aşa am ajuns să schimbăm acest nume cu altul de pe poliţă. Este interesant fenomenul acesta cu rechini, vulturi care au ajuns şi la noi“, a declarat Ion Sturza într-un interviu acordat recent revistei Capital.

Ahtiat după jocul de poker, miliardarul David Einhorn (45 de ani), cu o avere estimată de Forbes la 1,8 mld. dolari, şi-a făcut un renume din contestarea în justiţie a marilor giganţi tehnologici. Cea mai recentă acţiune a lui Einhorn este un proces intentat Apple prin care l-a împins pe Tim Cook, directorul executiv al companiei, să returneze mai multe dividende acţionarilor, printre care se regăseşte şi Greenlight Capital. În 2011, Einhorn i-a cerut demisia lui Steve Ballmer, pe atunci CEO-ul grupului Microsoft, după ce valoarea de piaţă a Microsoft a fost depăşită de IBM şi Apple.

În 2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară din Marea Britanie (FSA) l-a amendat pe Einhorn şi Greenlight Capital cu 11,2 mil. dolari pentru trafic cu informaţii privilegiate. Fondul Greenlight Capital, care administrează active în valoare de circa 5 mld. dolari, este recunoscut pentru vânzarea acţiunilor pe care le deţinea la Lehman Brothers înainte de colapsul băncii de investiţii, din 2008.

Citiţi şi Ion Sturza şi-a investit toate economiile