EXCLUSIV Îi va lua locul lui Klaus Iohannis?! Incredibil cine poate fi noul preşedinte al României

Sursa: Facebook

Politologul Alina Mungiu-Pippidi a făcut o analiză clară, cu bune și cu rele, a potențialilor candidați la alegerile prezidențiale din 2024. Ce îi recomandă, ce îi motivează, dar mai ales care le sunt vulnerabilitățile?

Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, Ciucă?

„Premierul Ciucă are ceea se numește avantajului că este «The Incumbent», cum se spune în engleză. El e cel care ocupă, e candidatul oficial desemnat de Klaus Iohannis. Sunt aripi din serviciile astea care nu-l vor pe Ciucă.

Lumea se poziționează și către alți candidați. Sunt alți oameni care au mai multe șanse decât Ciucă. Deci va fi competitiv.

Evident că problema cea mai mare va fi că serviciile vor încerca să controleze și competiția și, mai ales, cum s-a întâmplat la Iohannis, unde nu cred că au controlat competiția, că Iohannis era cât pe ce să piardă. A câștigat foarte-foarte greu. Dar ei controlează după aceea”, este de părere Alina Mungiu-Pippidi

Se va răzgândi Kovesi?

Chiar dacă ne-a asigurat în mai multe limbi că nu va candida la alegerile prezidențiale, numele fostei șefe DNA rămâne pe lista potențialilor candidați.

„Kovesi a spus foarte clar că nu și eu cred că ea va dori reînnoirea mandatului. Kovesi e greu să aibă competiție acolo unde este , ea are competență mare acolo.

Părerea mea e că va avea și rezultate, deja au fost câteva arestări spectaculoase și nu văd că o să-și lase cariera ei europeană, să vină aici, unde se va arunca imediat cu noroi în ea ca în toți candidații”,  consideră politologul care susține că România n-ar fi prima țară din lume în care șeful anticorupției să ajungă președintele țării.

„În Coreea, procurorul anticorupție care a intrat în joc a câștigat, dar numai pentru că coaliția de opoziție l-a pus în fruntea ei. Ideea că Kovesi poate să candideze din partea USR e o prostie.

Va veni să candideze numai dacă există un grup, o coaliție, cu șanse să câștige alegerile și care va spune o vrem pe Laura Codruța Kovesi”, a explicat Alina Mungiu-Pippidi.

Are șanse candidatul de AUR?

„George Simion nu cred că a ieșit prea bine din povestea cu războiul Rusia-Ucraina și din faptul că Republica Moldova, fără el, a ajuns pe o traiectorie absolut perfectă, iar el se vede că e un scandagiu care urlă la granițe”, a declarat cunoscutul politolog.

Al doilea om NATO, primul cetățean al României?

Mircea Geoană e un candidat foarte-foarte plauzibil. Extern, și în relațiile cu europenii, și în relațiile cu americanii, cred că a văzut toată lumea cum se bătea cu Biden pe spate la întâlnirile NATO, e un om potrivit. Cât a condus externele, a fost mai meritocratic, pentru asta depun mărturie, a fost în vârful numirilor meritocratice.

Părțile lui slabe le știe toată lumea. Că atunci când era în PSD, făcea într-o oarecare măsură și ce-i spunea partidul, că are relații cu serviciile cum ar avea absolut toți”, a mai spus Alina Mungiu Pippidi, care își imaginează deja finala ideală pentru Cotroceni

„Am zis clar zilele astea că sunt doi oameni civilizați cu șanse: Geoană și Cioloș. Și dacă vor fi ei, nu mă voi mobiliza împotriva lor”, a declarat politologul.

Întregul interviu poate fi urmărit în podcastul „România lui Cristache” pe canalul de YouTube EVZ Capital.