La doi ani de la deschiderea primului mall în România, israelienii de la AFI Europe se pregătesc, cel puțin teoretic, să inaugureze cel de-al doilea centru comercial în București, situat în Bucureștii Noi.
Alături de mall, schema cuprinde și un proiect imobiliar mix, locuințe și birouri. AFI Europe a achiziționat în vara anului 2007 terenul fostei fabrici Laromet, cu o suprafață de 155.000 metri pătrați, pentru suma de 77,5 milioane de euro. Proiectul urmează să fie realizat pe o suprafață de 600.000 de metri pătrați.
În apropierea AFI va fi și un retailer de bricolaj, cel mai probabil Dedeman, după cum presa a relatat încă de la începutul anului când AFI Europe a vândut 30.000 de metri pătrați din terenul pe care-l deținea. De asemenea, zona comercială va fi întregită de retailerul Real care își reia expansiunea în 2012, începând cu deschiderea unui hipermarket în parcul comercial AFI Bucureștii Noi.
Potrivit bannerului amplasat la locul proiectului, deadlineul construcției este iulie 2012, însă după stadiul lucrărilor, slabe șanse ca acest termen de finalizare să fie îndeplinit.