Fost procuror, secretar de stat, ministru, prim-ministru, candidat la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a intrat în PSD în 2002 și la doar 40 de ani reușise deja să bifeze aproape toate funcțiile supreme în stat.

Într-un interviu acordat postului Realitatea Tv, în anul 2014, Traian Băsescu, l-a acuzat că ar fi fost ofițer acoperit al SIE și de aceea ascensiunea lui ar fi fost atât de lină. ”Victor Ponta trebuie să recunoască faptul că în perioada 1997-2001 a fost ofițer acoperit al SIE. Ceea ce explică și propulsarea lui direct în Parchetul General”, declara fostul președinte al României.

Informația furnizată de Traian Băsescu atunci devine extrem de interesantă din nou, în această perioadă. Conform mai multor surse Capital, alături de Victor Ponta ar fi venit recent nimeni altul decât celebrul general cu patru stele, Silviu Predoiu, fostul șef operativ al SIE. Acesta l-ar ajuta să construiască o strategie de campanie prin care să câștige de partea Pro România cât mai mult electorat de stânga și să devină o alternativă curată la PSD. Predoiu nu ar fi singurul fost ofițer important din serviciile de informații care l-ar susține pe Victor Ponta în această perioadă.

Un alt obiectiv fixat de cei doi ar fi cooptarea în echipă a comisarului European, Corina Crețu, pe care ar dori-o candidat la alegerile prezidențiale din 2019. Ar fi o lovitură de imagine importantă, care i-ar aduce partidului lui Victor Ponta puncte bonus și pe plan extern. Corina Crețu a reușit să-și clădească un portofoliu extrem de interesant din punct de vedere al relațiilor internaționale.

Contactat de Capital, Victor Ponta nu a dorit nici să confirme, nici să infirme informația.

Predoiu a fost director interimar al SIE în ultimii doi ani, după ce Mihai Răzvan Ungureanu a decis să demisioneze. Anul acesta, mai exact pe 5 august, Predoiu a ieșit la pensie, iar locul său a fost luat de Gabriel Vlase, după ce numirea sa a fost aprobată de Parlament și de președintele Klaus Iohannis.

Silviu Predoiu s-a născut pe 5 iulie 1958, la București. El a urmat cursurile Facultății de Geologie-Geografie din cadrul Universității din București între anii 1979-1984.

 

Între 1987 și 1989, a urmat un curs de informații externe, iar în 1993 a absolvit un curs de jurnalism, potrivit site-ului SIE. În anul 1999, a urmat un curs postuniversitar de management, pentru că în intervalul 2000-2003 să participe la programe de pregătire specifică organizate de servicii partenere euro-atlantice.

În cadrul SIE a ocupat funcțiile: ofițer operativ contraspionaj extern (1990-1993); a participat la o misiune externă de lungă durata (1993-1997); a fost ofițer operativ contraspionaj extern (șef birou, locțiitor șef serviciu, șef serviciu, 1997-2000); șef direcție la combaterea crimei organizate (2000-2002); șef direcție antiterorism (2002-2003); șef direcție la protecție internă (2003-2004); șef direcție la contraspionaj, protecție (2004-2005).

Pe 18 noiembrie 2005, a devenit adjunct al directorului SIE. A mai îndeplinit funcția de director interimar al SIE în perioadele 20 iulie-4 octombrie 2006; 19 martie-5 decembrie 2007; 8 februarie-27 februarie 2012, 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, septembrie 2016-iulie 2018. 

Anterior încadrării în SIE, a lucrat că inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din București (1985-1990).

În cadrul SIE, a fost încadrat cu gradul de locotenent-major. A fost înaintat în grad după cum urmează: căpitan (1992), maior (1996), locotenent-colonel (1999), colonel (2002), general de brigada (2004), general maior (2006), general locotenent (2008), general (2011).