La începutul lunii noiembrie, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea OMV Petrom, care a cerut restituirea cauţiunii, în valoare de 4 milioane de lei, pentru amenda aplicată de Consiliul Concurenţei, au precizat pentru capital.ro reprezentanţii Consiliului Concurenţei.
Iniţial, capital.ro a menţionat că este vorba de suspendarea amenzii. Ne cerem scuze pentru informarea greşită.

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei ne-au precizat că OMV Petrom a achitat încă din luna aprilie amenda, după ce cererea de suspendare a fost respinsă de judecătorii Curţii de Apel.

De menţionat este faptul că în martie, la nici o lună de la depunerea dosarului în instanţă, aceeaşi Curte a respins cererea OMV Petrom, procesul continuând la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel că, reprezentanţii OMV Petrom au declarat pentru capital.ro că “în luna aprilie ambele societăţi au achitat integral amenzile aplicate şi vor continua acţiunea de contestare pe fond a deciziei Consiliului Concurenţei”.

Trebuie precizat faptul că toate cele şase companii sancţionate au deschis câte două procese fiecare: unul prin care au cerut suspendarea actului administrativ, iar cel de-al doilea pentru anularea amenzii.

Procesele privind anularea sancţiunilor sunt în curs de desfăşurare.

Companiile sancţionate de Consiliul Concurenţei şi valoarea amenzilor:
SC OMV Petrom SA – 366.530.955 lei
SC OMV Petrom Marketing SRL – 137.288.031 lei
SC Lukoil Romania SRL- 136.894.846 lei
SC Rompetrol Downstream SRL – 159.553.612 lei
SC Mol Romania Petroleum Products SRL – 80.267.746 lei
SC ENI Romania SRL (operează benzinăriile AGIP) – 11.194.766 lei