Robert Turcescu a avertizat că în acest caz, Consiliul Național al Audiovizualului poate interpreta aproape orice împotriva podcasturilor, aplicând legea în mod abuziv. Totodată, jurnalistul a dezvăluit modul în care Bruxelles-ul a pus la punct noua cenzură din mediul online.
„Ne-am adunat oamenii care se exprimă liber pe această platformă și care știu cu ce se mănâncă și CNA-ul și presa. Din 14 noiembrie 2018 – am aici adnotările, eu asta fac, citesc ca turbatul – directiva Uniunii Europene prevede, atenție, UE a simțit ceva, anume că televiziunile, radiourile s-au cam dus în cap. Băi copii atenție, zice așa, obiceiurile de vizionare ale generației mai tinere s-au modificat în mod semnificativ.
S-au prins că oamenii se mută pe net că e libertate de exprimare (…) Noi actori sunt în prezent consacrați. Această convergență media necesită un cadru juridic actualizat. Și au schimbat legea”, a afirmat Robert Turcescu în cadrul podcastului HAI România pe care-l realizează în studioul EVZ-Capital.
„Ce caută CNA pe un podcast de pe platforma de Youtube? Ce vor de la noi? N-ați vizionat nimic din ceea ce s-a întâmplat în podcastul lui Cristache cu Puric. Uniunea a dat CNA așa, un soi de autoritate pe platforme, dar atenție, pe ce? Dacă inciți la violență, acte de terorism, pornografie infantilă.
Uite teroristul Cristache e aici împreună cu teroristul ăla nenorocit de Dan Puric, care au îndemnat la pornografie infantilă, la acte de terorism, la anarhie. Nu le e rușine? Cum de e posibil așa ceva?(…) În emisiunea mea, de exemplu, Tavi Hoandră fumează”, a mai precizat jurnalistul EVZ.
Ionuț Cristache a fost amendat în direct prin Zoom
În acest context, jurnalistul Ionuț Cristache, fost realizator la Televiziunea Națională, a povestit propria sa experiență în legătură cu modul arbitrar în care funcționează CNA.
„Hai să vă povestesc eu cum s-a întâmplat o dată. Eram la TVR, pe ultima sută de metri, și mă sună reprezentantul TVR în relația cu CNA. Îm zice, Cristache, trebuie să intri musai acum, oriunde ești, în ședința de astăzi. Nu pot, conduc, eram pe DN. Nu, trage pe dreapta că Pocora insistă. Pe atunci era Cristina Pocora președinte (n.red. – al CNA), acum înțeleg că s-a întors Gubernat, micuța pesedistă.
Băi nu pot, sunt cu copilul în mașină. Dar care e urgența? Intră pe Zoom. Dă-mi linkul de Zoom. Trag pe dreapta, intru. E domnul Cristache? Da. Care votați pentru amendă? Noi șapte, majoritatea. Felicitări, 10.000 de lei. La revedere. Băi, asta a fost, voi înțelegeți? În 3 minute, nu m-au audiat, nu ce părere ai, care sunteți de acord? Au vrut să bifeze faptul că în prezența mea, în cunoștință de cauză, ei m-au amendat”, a spus acesta.
CNA aplică duble standarde
Reprezentantul trustului Capital – Evenimentul Zilei, jurnalistul Dan Andronic, s-a declarat indignat de faptul că CNA aplică duble standarde și trece cu vederea invazia de conținut neadecvat din mediul online.
„Nici măcar nu au încărcat ședința pe platformă. Am cerut CNA-ului să ne comunice baza legală pentru care s-au sesizat. Am citit modificările pe care le-au făcut la lege. Am citit și directiva Uniunii Europene. Se referă la pornografie… bine, e plin Youtube de pornografie, dar CNA nu pare preocupat de chestia asta, e preocupat de Dan Puric, mi se pare normal. E atâta violență în online, dar ați găsit această emisiune, vă felicit. (…)
Le-am cerut să ne pună la dispoziție raportul Comisiei de monitorizare. Nu ne vom prezenta la această ședință decât dacă vom avea o opinie legală, semnată. Altfel considerăm că nu aveți nicio jurisdicție legală asupra acestor emisiuni.
Vreți să închideți? Închideți, în România întotdeauna se va găsi unul care să închidă. Vor rămâne din ce în ce mai puțini care să deschidă. Știți cum e vorba aia? Rămâneți ultimii care sting lumina. Este un început, de aici va urma o cavalcadă”, a declarat acesta. Dan Andronic a mai precizat că instituția de presă pe care o conduce nu se va prezenta la ședința CNA la care a fost invitată.
Totodată, redactorul-șef adjunct al EVZ.ro, Mirel Curea, a remarcat că jurnaliștii care activează în mediul online ar trebui să verifice dacă noua lege aplicată de CNA reprezintă un abuz în serviciu.