Eurodeputatul olandez Sophia In ‘t Veld a criticat dur guvernul Olandei pentru că întârzie votul care permite intrarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen. România îndeplinește din 2011 criteriile pentru aderarea la Schengen, lucru care „a fost verificat și răsverificat”, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis.
„Sunt convins că securitatea Europei și controlul persoanelor care vin din afară ar fi mult îmbunătățit dacă România, Bulgaria și Croația ar fi cooptate în spațiul Schengen”, a susținut șeful statului.
Am plătit 1 miliard de euro
A venit momentul ca în sfârșit să fim acceptați în Schengen? În emisiunea EVZ Play, Robert Turcescu și invitații săi, jurnaliștii Bogdan Comaroni și Octavian Hoandră, care au comentat cauzele pentru care primirea țării noastre în spațiul Schengen pare o misiune aproape imposibilă.
În primul rând, a remarcat moderatorul emisiunii, România și-a îndeplinit angajamentele care îi reveneau. Pe bani foarte mulți, căci țara noastră a semnat contracte comerciale favorabile europenilor.
„Se vorbește foarte mult despre aderarea României în această iarnă, se va întîmpla probabil în decembrie (…) DACĂ suntem cuminți. Oameni buni, noi ar fi trebuit să intrăm în Schengen încă de acum cel puțin 11 ani pentru că am plătit securizarea frontierelor prin celebrul contract EADS un miliard de euro, contract din care s-au îndestulat – EADS era un concern multinațional – și englezii și francezii și nemții (…) De-a lungul timpului am mai luat, fregate, elicoptere la mâna a doua”, a afirmat jurnalistul EVZ.
Turcescu: Olandezii au fost câini în materie de șantaj cu noi
Acesta a semnalat că a mai apărut o problemă acum, legată de corvete și de Olanda. „E un program de achiziție al statului, îl doresc și olandezii, Damen, în spate se pare că sunt americanii. Contractul a fost atribuit unui concern francez. A venit aici Macron, a semnat. Damen a dat în judecată, au pierdut. (…) Contractul n-a fost pus în undă. Olandezii au rămas cu buza umflată. (…) Cu olandezii lucrurile sunt mai bune. Ce i-a apucat, au fost câini în materie de șantaj cu noi de s-au potolit brusc. Astrăzi a venit răspunsul, pe site-ul Euractiv”, a comentat Robert Turcescu.
Așa prăpădiți, am securizat frontierele
Jurnalistul a dezvăluit misterul: premierul Olandei, Mark Rutte, va face o vizită oficială în România. Scopul său e bine stabilit: semnarea unor contracte foarte generoase cu statul. Turcescu a reamintit că România a pierdut un moment extrem de favorabil în 6 luni de când a început războiul de la granițe, când și-a pus la dispoziție teritoriul necondiționat, fără însă să ceară mai apăsat primirea în Schengen.
‚Asigură tranzitarea a zeci de mii de camioane (…) N-a sărit nimic în aer, puteau să transporte pe lângă grâne, și două sute de mii de bombe. Așa prăpădiți cum suntem, ideea de securizare a frontierelor se pare că funcționează. A, nu funcționează până nu vine domnul Rutte, semnează și el niște contracte. Trebuie să plătim tainul”.
Emisiunea integrală: