EXCLUSIV Inventatorii cafelei Jacobs fac o reţea de clinici medicale în România

Familia elveţiană Jacobs se pregăteşte să-şi extindă afacerile derulate în România şi în domeniul medical. Investitorii au alocat un buget de până la 50 mil. euro pentru dezvoltarea unei reţele de clinici medicale în marile oraşe din ţară.

Afacerea din domeniul medical a elveţienilor a fost începută anul trecut prin identificarea terenurilor necesare dezvoltării clinicilor. Acum, investitorii au cumpărat primul lot şi îşi propun să înceapă construcţia primei clădiri în următoarele două luni. În plus, se află într-o etapă avansată de negociere pentru achiziţia a încă 2-3 terenuri noi, printre care unul şi în Bucureşti.

„Fiecare clinică specializată costă circa 5 mil. euro, inclusiv echipamentele. Intenţionăm să facem între 6 şi 10 unităţi în marile oraşe din ţară, inclusiv în Bucureşti. Sperăm ca în trei ani să finalizăm proiectul“, spune Silviu Savin, partenerul Ascenta Management, companie care va dezvolta şi opera afacerea în numele familiei Jacobs.

Elveţienii investesc în România de câţiva ani pe o bucată din fosta platformă Tractorul din Braşov. Ei au achiziţionat 13 hectare din vechea fabrică, plus 25.000 mp de clădiri vechi. Au investit până acum 30 mil. euro în această afacere imobiliară.

Cum au ajuns aici

În cei doi ani de MBA urmaţi la facultatea franceză INSEAD, Silviu Savin s-a împrietenit cu un bancher elveţian care i-a făcut cunoştinţă cu membrii familiei Jacobs. „La câţiva ani după ce ne-am cunoscut am discutat diferite oportunităţi de afaceri printre care şi cea de la Tractorul“, îşi aminteşte Savin.

În 2006, Silviu Savin şi partenerul său de la acea vreme Victor Vadaneaux au identificat oportunitatea de a cumpăra activele Tractorul Braşov, scoase la licitaţie de statul român. Pentru a aduna banii necesari au cooptat fondul Cheyne Capital, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa londoneză, alături de care, în 2007, au cumpărat cu 77 mil. euro fosta fabrică şi cele 100 de hectare de teren aferente.

În această formulă, investitorii au început să lucreze la transformarea platformei într-un centru urban cu mall, locuinţe, spaţii de birouri şi o zonă industrială. Pe fondul crizei, în 2012, după ce partenerii români reuşiseră să preînchirieze 75% din mall şi să asigure un împrumut bancar de la BRD pentru începerea construcţiei, fondul londonez a decis să renunţe la activitatea de investiţii alternative, el fiind în esenţă un fond de obligaţiuni. După un an de negocieri, britanicii au vândut proiectul grupului francez Auchan pentru circa 25 mil. euro, marcând o pierdere uriaşă.

În timpul negocierilor s-a decis ca segmentul de birouri să rămână la Silviu Savin şi Victor Vadaneaux, care renovaseră deja circa 10.000 mp din vechile clădiri administrative ale fabricii braşovene. Între timp, Victor s-a retras din afacere, iar Silviu a reuşit să atragă în proiect familia Jacobs, care a plătit 15 mil. euro pentru achiziţia acestuia.

Afaceri din birouri

După investiţii suplimentare în valoare de 15 mil. euro, elveţienii au reuşit să pună pe piaţă, în vara anului trecut, 25.000 mp de clădiri vechi reamenajate în cadrul Coresi Business Park din Braşov. Spaţiile au fost închiriate în totalitate unor companii precum Raiffeisen Bank, IBM, Fresenius, Freudenberg România,  Computer  Generated  Solutions şi Waters, iar de pe urma lor familia Jacobs încasează anual în jur de 3 mil. euro.

Pe terenul de 13 hectare rămas disponibil, investitorii şi-au propus ca în următorii 8-10 ani să continue dezvoltarea unui campus cu clădiri de joasă înălţime, de până în patru etaje, a căror suprafaţă să ajungă la 100.000 mp, ţinând cont de ritmul actual de închiriere cuprins între 7.000 mp şi 10.000 mp pe an.

În vara anului trecut, Ascenta a început dezvoltarea primei clădiri cu o suprafaţă de circa 7.000 mp, care a fost recepţionată de curând. Jumătate din imobil este ocupat de compania de consultanţă şi inginerie Tata Technologies, în iulie urmează să se mute aici şi furnizorul de servicii IT iQuest, iar în august îşi va extinde birourile şi Freudenberg.

Investitorul mai are în construcţie o clădire similară, care va fi recepţionată în martie 2017, şi este în discuţii avansate cu un chiriaş care funcţionează deja în parc şi care vrea să se extindă aici. Dezvoltările se fac doar la cerere, motiv pentru care abia după semnarea acestui contract se va începe construcţia celei de-a treia clădiri, puţin mai mari, care va avea o suprafaţă pe etaj de 3-4.000 mp. Costul de dezvoltare al imobilelor depăşeşte 1.000 euro/mp, potrivit lui Savin, iar chiriaşii plătesc circa 50 euro pe lună pe spaţiu de lucru, cu tot cu utilităţi, în contexul unui aranjament foarte dens, în care fiecare angajat are la dispoziţie, în medie, 4 mp.

Cine este familia Jacobs

Fondat în Germania anului 1895 de Johann Jacobs, brandul de cafea Jacobs a ajuns unul dintre cele mai populare din Europa şi cel mai bine vândut brand de cafea din România. Sub conducerea lui Klaus Johann Jacobs, nepotul fondatorului, imperiul Jacobs a fuzionat cu producătorul elveţian de ciocolată Interfood în 1982 şi a format Jacobs Suchard, companie vândută în 1990 grupului american Kraft Foods (actualul Mondelez International). Brandul Jacobs este produs din 2014 de o companie numită Jacobs Douwe Egberts din care Mondelez deţine 49%, după ce grupul american a vândut o parte din divizia de cafea holdingului german Joh. A. Benckiser, care deţine marca Douwe Egberts.

30 mil. euro a investit familia Jacobs în România în afaceri imobiliare şi vrea să aloce circa 50 mil. euro dezvoltării unei reţele de clinici medicale specializate

Citiţi mâine pe capital.ro un articol despre planul lui Silviu Savin de a achiziţiona, alături de investitori cu renume, proprietăţi mari executate de băncile din România.