EXCLUSIV Ion Cristoiu, 55 de ani de presă: Sunt un om curios, nu e vorba de gazetărie (VIDEO)
În cadrul unei ediții eveniment a podcastului ”Cristache&Cristoiu”, de pe canalul de YouTube al EVZ Capital, maestrul Ion Cristoiu a vorbit despre cei 55 de ani de presă pe care îi are.
”13 decembrie 1967, debutul meu în presă. 55 de ani de presă. M-am întâlnit odată cu DR Popescu și mi-a spus că, uneori, trebuie să mai oprești câte o lucrare. Jurnalul lui Mihai Sebastian este jurnalul unor lumi care puteau să fie, el fiind omorât de o camionetă, în 45 sau 46. Este vorba de ceretare, iată ceva care o să enerveze. Eu am vrut să scriu o carte despre Stalingrad, cum s-a schimbat soarta războiului acolo. Am fost acolo în două călătorii. În a doua, am avut o mașină împreună și am fost la diferitele locuri de văzut. Desigur, mi-am dat seama că trebuia să citesc despre Războiul din Est.
Un alt specific al meu, ca gazetar, este că sunt foarte serios cu sursele. Exemplu: am făcut rost de cartea de muncă a lui Ceaușescu pe care am reprodus-o într-o carte de-a mea, ca document istoric. Problema mare este că eu nu pot să invoc sursa, pentru că ea trebuie legitimată prin prezența ei în arhive, sau chiar la un colecționar. Sunt unul dintre aceia care atunci când dau de un pasaj unde este invocat, să zicem, un decret regal, eu mă duc să văd decretul. Jumătate din cercetarea mea a confirmat că erau minciuni. E foarte importantă verificarea”, a povestit acesta.
Ion Cristoiu, un om curios din fire
Acesta a mai povestit că a vrut să scrie o carte despre relația CIA cu societatea civilă, ”și mai ales în anul 1975, unde au avut trei comisii de anchetă. La un moment dat, era vorba despre o întâlnire a președintelui Ford cu conducerea New York Times. Aveam nevoie de confirmarea acestei întâlniri. Și am găsit în arhiva Ford programul acelei zile. Acest lucru este foarte costisitor într-o lume în care nimeni nu mai verifică nimic. Nu am terminat mai multe lucrări. Apoi, și activitatea de presă îmi mănâncă mult timp”.
”Cu excepția anilor 90-96, când am scris editoriale de istorie, acum e pierdere de timp vizavi de personalitățile momentului. Nu știu dacă va scrie cineva o carte de istorie despre Ciucă”, a mai spus acesta.
Gazetarul spune că este un om curios din fire, precizând că ar fi și un foarte bun analist la SRI.
”Când am luat premiu la Gala Capital și Evenimentul Zilei, redacția a trimis o mașina, evenimentul începea la 19, 30 și, pe drum am urmărit ce zice cancelarul Austriei. L-am apostrofat pe scenă, la Gală, dar trei sferturi din redacție nu știa despre aceste declarații.
Sunt un om curios, nu e vorba de gazetărie. M-am născut curios, o curiozitate care poate fi de gazetar, dar și de istoric.
Aș fi fost un foarte bun analist la SRI. În anii 90, când era Măgureanu director, el avea un adjunct care a spus asta. Am un întreg perete despre istoria serviciilor secrete. Sunt specialist. Aici, problema este analiza. Omul de pe teren primește ordin să urmărească pe X, nu știe de ce, nici nu trebuie să știe. El este obligat să transcrie tot, analistul pune cap la cap lucrurile.
Asta fac și în articolele mele, închegându-se o imagine de ansamblu, o explicație. (…) Un moment fundamental în cariera mea este articolul publicat pe 16 februarie 1990, în Expres, ”O după amiază cu multe întrebări”. Eram în toiul entuziasmului față de ceea ce numesc eu lovitura de stat. Nu aveam nici un document, numai înregistrarea acelei după amieze de la TVR.
Editorialul a fost confirmat ulterior. Instrumentul de lucru era nefirescul, anormalul. Spuneam așa: vine directorul Editurii Tehnice, asta era Ion Iliescu (era ora 14), și spune că a luat legătura cu Victor Stănculescu care era ministrul Apărării, singurul care conducea țara la acel moment. Iliescu spune că i-a zis că a întors o coloană de blindate de la Pitești și că la Sibiu se întâmplă ceva. Întrebarea era firească: de când ministrul Apărării îi raportează unui director de editură.
Era ceva în neregulă… Eu am sesizat primul cum de Securitatea a deschis porțile, eu am sesizat primul că nu a fost o revoluție în direct, era niște tipi care vorbeau, într-un studio.
În proză, nefirescul l-a folosit Marin Preda care are ca termen ”cu X se întâmplă ceva”. Preda pornește în proză de la următorul lucru: ființa umană este plină de clișee. Altfel, dacă n-am trăi prin rutină ne-ar lua dracu. Intri în lift și te gândești dacă să apeși sau nu… Problema este că, în momentul în care cineva iese din rutină, ceva este în neregulă. Întotdeauna, când eram tânăr, în relațiile cu femeile, pe mine m-a preocupat să știu, să știu dacă e cu altul. Dacă aflam așa ceva, evacuam imediat persoana din mintea mea. Nu eram gelos, eram curios. Curiozitatea”, mai spune acesta.
Ion Cristoiu a avut o obsesie – să aranjeze haosul
”În general, în relația bărbat-femeie de iubire, mai ales la femei, în momentul în care ea începe să se desprindă de tine și să alunece spre altul, nici ea nu știe. Nu s-a decis că e gata. Acela este momentul cel mai primejdios. E momentul când ea se ascunde, când ea își schimbă viața.
Numai că eu, fiind foarte lucid, așa am fost toată viața, stau la pândă. Automat. Până aflu. Problema este că nici ea nu e vinovată, nici ea nu știe. În acel moment, am evacuat persoana.
Soția mereu îmi reproșează că uit ușor. În momentul în care sa terminat o poveste, la mine nu mai există. Este foarte greu să fii lucid, dar dacă nu ești lucid în toate împrejurările, nu trăiești viața.
Presa mi-a fost mai degrabă o piedică pentru că am fost mereu șef și n-am crezut în unele iubiri. Adevăratele prietenii și iubirile sunt când ești mic. Eu sunt un prozator de introspospeție, de aia sunt și camilpetrescian.
Mai există un moment foarte interesant în această relație, de iubire. Este faptul următor: te-ai îndrăgostit și iubita ta este Crina din Caracal. Până atunci astea nu-ți spuneau nimic. Dar, din acel moment tot ce e legat de ea devine foarte important. Marea problemă e să știi, pentru că vine acel moment, când simți că ceva își scapă.
Deși am avut câteva relații prin redacții eu le-am pus în paranteze. Le ceream să vină la întâlnire cu materialul (articolul – n.r.) în mână. Dacă era slabă i-l scriam eu. La mine este o disociere uluitoare. Dacă nu-l scriam, mă făceam de râs, că în redacții astfel de redacții se știu.(…)
O caracteristică: Eu n-am fost simplu redactor, am condus ca redactor șef adjunct Viața studențească și Amfiteatru la 24 de ani. Să ne lămurim, eu am făcut gazetărie de la firul ierbii: am fost șef de subredacție la Cluj, cu jumătate de normă, ca student, de pe atunci eram salariat. Am venit ca redactor la Viața Studențească și am făcut teren de m-a luat dracu… Știți care era șmecheria? Îmi luam trei zile de documentare la Iași, mă documentam pe rupte două zile și a treia stăteam în hotel și citeam ce scriam.
Am ajuns redactor șef adjunct la Viața studențească și Amfiteatru, după șapte ani am ajuns la Scânteia Tineretului, am fost, într-un fel, redactor-șef, la Suplimentul Literar și Artistic… Deci, eu am condus și știu despre ce e vorba. Eu am construit. Suplimentul literar al Scânteii Tineretului eu l-am făcut. Evenimentul Zilei eu l-am făcut.
Nu numai că am condus, ci am și făcut. Întotdeauna am avut o obsesie, aranjarea haosului. Mereu am zis: pagina 2 este de cutare, pagina 3 este de aia… În așa fel încât omul (cititorul) știa precis unde să se ducă”, a povestit gazetarul.
Păcatul vieții lui Ion Cristoiu
”Foarte important este că eu am căzut în capcana gazetăriei din nevoia de a-mi apărea numele, am avut o obsesie. Eram elev la Panciu și am debutat cu un rebus. Scria: Ion Cristoiu, elev Panciu. Nici acum nu mi-au dat banii. Eram într-a zecea, a unșpea… Confundam literatura cu semnătura. Ajung la Cluj. Am fost coleg cu Marga, am intrat pe baza liceului, a mediei de la bacalaureat, noi n-am dat examen. El a fost primul, eu al doilea.
Eu am avut 9,50 pentru că făcusem la real și luasem 9 la matematică, și zece la română. Să înțelegeți psihologia lui Cristoiu care e greu de înțeles: acolo era un post de radio local al complexului de cămine. Mi-am zis că trebuie să ajung la radioul acesta. Nu știu de ce. Eram bolnav de vedetism. În doua luni am ajuns directorul radioului. După asta, apărea, în Cluj, Viața studențească. Ei aveau o subredacție la Cluj, condusă de un student la filozofie. Acolo aveau o rubrică numită jurnal.
Practic, eu nu am debutat cu știre, ci aproape cu proză. Am trimis la acea rubrică, eu studentul cutare. Momentul de destin a fost Nicolae Stoian, redactor șef, dar era ca mine, un mare descoperitor de talente. A citit, a dat la cules, apoi m-a căutat la Universitate. Era curios să vadă cine e ăla… Visam, eu membru al subredacției, într-un an am devenit șeful subredacției. Și?
Nu puteam fi scriitor pentru că n-am reușit să renunț la vedetism. Acesta este păcatul vieții mele. Am fost un obsedat al scrisului, al cititului, citesc de la cinci ani. Acum, constat și întreb, care e afacerea?
Să facem o dezvăluire: eu sunt cel mai mare profitor al loviturii de stat din decembrie 89. Alături de Ion Iliescu, sunt unul dintre profitorii Revoluției. Mi-a schimbat destinul. Revista Teatrul, în 88, era deja pe linie moartă, nu mă mai scotea nimeni de acolo. Publicasem, cu mari probleme, două cărți cu texte satirice. M-au înjurat Barbu și Vadim în Săptămâna că sunt reacționar etc.
Vă mai fac o mărturisire: în 1989, am adunat prozele, ce mai aveam în plus, le-am bătut la mașină și le-am pus niște coperți. Nu m-am gândit vreodată că eu voi ajunge jurnalist, să scot cartea aia etc. Și pe 22 decembrie, întotdeauna m-am gândit că va veni un minim liberalism, nici nu îmi imaginam că s-ar prăbuși comunismul. Îmi închipuiam că va veni cineva gen Iliescu, că va fi gorbaciovist” mai spune el.
Ion Cristoiu, un mare adept al libertății de gândire
”Eu sunt un uriaș adept al libertății de gândire, pentru că ceea ce tânăra generație acum înghite, eu m-am jurat că nu voi mai trăi. Consider că decembrismul a adus o singură mare realizare, libertatea de gândire: 90-91, cărți despre Mareșal, am condus Zig Zig care a pus la indoială mitul Tudor Vladimiresu. A fost ceva comparabil cu Revoluția bolșevică care a avut două etape. A avut perioda leninistă care a fost o explozie, o nebunie, s-a dezvoltat cultura ca niciodată; proletcultismul a fost un curent literar… Apoi a venit stalinismul care a birocratizat. Asta a vrut exact Stalin, să omoare descătușarea făcută de Revoluție. Așa au fost anii 90, 91, 92, în România.
Decăderea a început cu Traian Băsescu. Noi în 90 am avut un mare noroc cu Ion Iliescu, care avea complexul democrației. Era un activist luminat, citi. El a avut întodeauna un complex al intelectualilor, a libertății de gândire. El, dacă era un altul, ne belea în 90. Avea toată puterea. Traian Băsescu n-a avut niciun complex, apoi a venit Iohannis. Au fost demolate trusturile de presă. Ion Iliescu a fost cel mai democrat: anii 90, piața Univesității, libertate.
Salariul de redactor șef de la Expres mi s-a părut uriaș. Dar eu trebuie să învăț să fiu acționar. N-am fost acționar nici la Zig Zag, abia la Expres Magazin a venit Cârciog și Nistorescu și mi-au propus cinci la sută. S-a câștigat enorm, am cheltuit enorm. Singurul avantaj a fost 1) Cârciog a avut grijă să-mi plătească o contribuție la pensie foarte mare. A avut intuiție. 2) mi-a luat o casă, că eu nu făceam rost, și mi-a dat posibilitatea să am o sumă de bani gândită până la moarte, în caz că se închide presa.
Eu trebuie să am o sumă de bani ca rezervă ca în cazul în care nu mai pot câștiga din activitatea mea, să nu fiu nevoit să mă duc la giorțanul X să cerșesc de muncă. De asta eu dau dreptate multora din presă că una e să vorbești ca Cristoiu, care are ceva pus deoparte.
Când am făcut emisiunea la Antena 3, prin 2005, m-a căutat Oancea și n-am întrebat cât, ci ce fac. Lucru bine făcut, de aia eu nu sunt român, ci occidental. Să vă ferească Dumnezeu să ajung redactor-șef al unei redacții…
Mogulii sunt de două categorii: cei care i-am îmbogățit noi, vezi Cârciog. Atunci presa era o uriașă afacere. EVZ avea tiraj 700.000, nu putea să vină Mihai Cârciog să îmi spună ce să scriu, pentru că eu îl îmbogățeam. Acum e invers, și îi înțeleg pe moguli. Presa nu mai e rentabilă. Eu am lucrat în economia de piață. Eu, pentru Cristoiu Blog, nu primesc nicio publicitate din România. Publicitate youtube doar. Crima este existența presei finanțate. Nu se mai ține cont de părerea publicului. Acum e vremea serviciilor care conduc mogulii”, a mai precizat gazetarul.
Presa actuală, una leneșă
”Eugen Șerbănescu a scris un scenariu care se numește ”Toate amantele președintelui”, cosemnat de Sorin Roșca Stănescu. Vă închipuiți care președinte. Mottoul este: nu e important cine conduce, ci cine îl conduce pe cel care conduce. Am descoperit acest lucru și în memoriile lui Horia Sima. În 1940, când se întoarce în țară din Germania, era hăituit. Trece granița, îl arestează jandarmii, și ajunge direct, direct, la Moruzov. Direct. Și la minstrul de Interne, Ghelmegeanu. A avut o discuție cu Moruzov. Moruzov îi spune că există conducători și există cine îi conduce pe conducători.
Presa, actual, este o presă leneșă. Când a zis cancelarul ceva, imediat am mers să văd emisiunea. Jurnaliștior tineri le lipsește șef. Cei cu care am lucrat eu la Expres, la Zig Zag (avea 600.000 tiraj, săptămânal) nu fuseseră ziariști. Le-am transmis pasiunea, i-am ținut în frâu și așa au învățat… Aleph News, televiziune nouă. Eu le zic domnișoară, fie că au 60 de ani, fie că au 15. Nu te amesteci în tărâța lor. Eu l-am susținut pe Roman îl lupta cu Iliescu. Mi-a cerut să îl tutuiesc, n-am putut, nici azi nu pot. Și aflu că trei sferturi dintre fătuci lucraseră pe la toate televiziunile. De diverse orientări, acționau după cerințe. Nu aveau nici o credință. Nu se poate.
Păunescu s-a dus la Năstase, a povestit Mălaimare, și a zis ”să-l punem pe Cristoiu” la TVR. Și Năstase a avut o chestie genială: nu e de încredere. Așa este. La fel și pe vremea comuniștilor, partidul nu avea nevoie de oameni care întreabă de ce. Dacă tu lucrezi la Antena 3, împărtășești politica postului, nu te poți duce apoi la RomâniaTV. Pentru marea majoritate a gazetărițelor e o meserie ca și cum ar coase nasturi. Așa e și în politică, de asta nu avem mari politicieni.
Evoluția presei nu are nicio legătură cu mijloacele. Dacă n-ai talent nu te ajută la nimic. Tânărul când vine are un talent nedeslușit. Eu sunt un foarte prost reporter de teren petru că sunt, și acum, foarte timid. Când vine ziaristul trebuie să vezi ce poate face. Unii aduc știri, altul e reporter foarte bun, altul e un comentator bun și îl îndrumi încotro să o ia, altfel toți vor să scrie comentarii, că e cel mai ușor. Presa nu se pune decât în slujba adevărului, nu în a stângii sau a dreptei. Pe mine nu mă interesează dacă mă citește cineva, ci să nu fac eu compromisuri.
Cea mai mare reușită a mea a fost secvența de la Costinești: prima data când făceam ce voiam. Protejat de Nicu. O imagine ar fi și aceea atunci când apărea Zig Zag și vedem toată lumea de pe bulevard cum citea acest săptămânal. Eu sunt făcător de săptămânale, căci cotidianul nu trebuie să fie așa deștept. Cel mai tare mă sperie 2024. 2023 și 2024 vor fi niște ani crânceni de încercare pentru presă.
Forța pusă în slujba folosirii presei va fi uriașă. Am avut de a face în 2022 cu o înarmare fără precedent a forțelor care se vor bate pentru a avea armament. Care e presa. Toate acestea vor fi aruncate în joc în 2024. Vom asista la niște spectacole ale presei inimaginabile. Va fi o nebunie. Câte site-uri, câte bloguri în adormire, și ne vom trezi când ne vor pune președinte pe… Marin Ceaușescu. Eu nu am trăit o cenzură mai mare ca acum. În comunism era oficială, noi știam că X n-are talent, că Buzura este autor interzis , dar el n-are talent.
Acum ierahia valorilor s-a dat peste cap. Și această capacitatea uluitoare de a manipula în două zile. Este înfricoșător. Acum este cenzura consensului opiniei publice. Adevăratul revoluționar, adevăratul luptător, este acum, nu atunci. Atunci, dacă ridicai împotriva partidului, și activiștii te priveau admirativ. Azi te scuipă. Și sunt sinceri, asta e ghinionul. Ei te urăsc sincer când le spui să nu facă aia sau ailaltă”, a mai precizat gazetarul Ion Cristoiu în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ Capital.
