Ion Cristoiu spune că explozia de pe podul din Crimeea a fost „una dată orgoliului rusesc” și, în opinia sa, poate fi comparată cu atacurile de la 11 septembrie din SUA.
Kievul nu a dezmințit nimic până acum
„Nu a fost o lovitură militară, ci una dată orgoliului rusesc. Putem compara acest eveniment cu atacul terorist al Turnurilor Gemene de pe 11 septembrie 2001. Ca și în cazul americanilor, rușii vin acum și se întreabă cum de au băgat atâția bani în securitate și vine un ucrainean într-o zi și le aruncă în aer un pod, o investiție uriașă.
Kievul nu a dezmințit nimic până acum. Au lăsat impresia că „uite ce i-am tras-o lui Putin”, lăudându-se astfel cu acte teroriste. Zelenski ar fi trebuit să iasă și să zică că ei nu acționează în acest sens, însă nu a făcut acest lucru.
Apar acum suspiciunile în legătură cu podul. Se dezminte informația conform căreia Putin dorea să transforme operațiunea specială într-o operațiune antiteroristă. Putin se adresează rușilor și punct, nu-l interesează ce spune presa internațională”, a declarat jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu.
Putin ar putea fi înlăturat de la putere
În ceea ce privește situația actuală de la Kremlin, Ion Cristoiu spune că Vladimir Putin ar putea fi „debarcat mâine” dacă va continua să se poarte cu mănuși în contextul războiului cu Ucraina.
„La Moscova există o accelerată forță anti-Putin care va dori să-l înlăture pentru că se poartă prea cu mânuși, este prea moale. Rușii erau siguri că sunt de neînvins, că au arme nucleare, că nu le va sta nimeni în cale și acum descoperă că ucraineni le fac „sâc”. După acest eveniment se va trezi în unii ruși acel orgoliu de mare putere, chiar dacă Putin a nu a mers pe terorizarea populației civile.
Dacă Putin va mai juca cu mânuși, va fi debarcat mâine!”, mai spune Cristoiu.
Ne vom trezi într-un război mondial
Jurnalistul spune că ceea ce se întâmplă acum, acest război, este, de fapt, un război pe care Occidentul nu vrea să-l recunoască și există două posibilități.
„Pe ruși îi doare în cot de spune Macron sau Scholz. Occidentul, în frunte acum cu Scholz, are acum două posibilități: fie oficializează războiul, impune legea marțială, se duce peste ruși la Moscova și încheie bâlciul, fie se încheie pacea. Nu există alte soluții.
Cum adică să facem economie la dușuri, dar băgăm bani în armament pentru Ucraina? Occidentul se joacă cu focul. Vremea ipocriziei a trecut, trebuie luate măsuri extrem de serioase. Orice război are o logică care acum scapă și lui Macron și lui Biden, dar și lui Putin.
Ne vom trezi într-un război mondial mâine-poimâine. Toată lumea se umflă în pene, la un moment dat rușii vor escalada, vor ajunge să arunce și ei câte ceva în aer, nemții vor trimite arme, iar Ursula se zbenguie cu becurile, cu dușurile”, a mai spus Ion Cristoiu în podcastul de azi de pe canalul de YouTube EVZ Capital.