EXCLUSIV. Ion Cristoiu, despre drona rusească din România: Un eșec al regimului Iohannis

Hai Romania

SURSA FOTO: Capital

Ion Cristoiu a fost invitat într-un nou episod din podcastul HAI Live cu Turcescu. De această dată s-a vorbit despre drona rusească de pe teritoriul României și despre declarațiile contradictorii ale oficialilor.

Ion Cristoiu, adevărul despre drona rusească din România

Ion Cristoiu, adevărul despre drona rusească din România. În cadrul episodului de luni, 11 septembrie, al podcastului EVZ Play cu Turcescu, cunoscutul jurnalist l-a avut ca invitat pe maestrul Ion Cristoiu. Cei doi au abordat mai multe teme, printre care și drona care s-a prăbușit pe teritoriul României.

Potrivit lui Robert Turcescu, ceea se se petrece acum arată neputința Armatei Române de a stabili ce s-a întâmplat. Tot el mai spune că nu este exclusă „punerea unei frâne” în ceea ce privește aflarea adevărului despre dronă.

Drept răspuns, maestrul Ion Cristoiu spune că nu crede că rușii au atacat cu drone locul în care se găsesc cerealele, și nu din cauză că ar fi umaniști. Acesta a mai spus că există posibilitatea, atunci când se atacă cu mai multe drone, ca una dintre ele să o ia razna.

Acesta a mai spus că este greu ca o dronă să treacă granița fără să fie văzută.

România a reacționat la a doua zi de la incidentul cu drona

Maestrul Ion Cristoiu a subliniat că atacul cu drone asupra Ucrainei a avut loc duminică seara. Luni, purtătorul de cuvânt al președintelui Volodimir Zelenski a făcut declarații cu privire la drona căzută pe teritoriul României.

La acel moment, România nu a oferit nicio declarație. În cursul zilei de marți, ministrul MApN a anunțat că nicio dronă nu a trecut granița țării noastre. Ministrul de Externe al României a declarat și ea că nicio dronă nu a trecut granița.

Ion Cristoiu povestește că președintele Klaus Iohannis a mers la Cincu cu scopul de a da declarații. Replica dată de Klaus Iohannis ar fi fost un răspuns ucrainenilor.

„A fost un eșec, nu al statului român, al administrației, regimului Iohannis, în care intră și PSD și ce intră, într-o chestiune foarte importantă – rațiune de stat. Dacă și aici ținerea sub control a unui asemenea fenomen ține de rațiune de stat”, spune acesta.

Războiul nu se poate declanșa de la o dronă

Ion Cristoiu a mai precizat că și NATO ia în considerare că este posibil ca o dronă să cadă pe teritoriul României.

Totuși, maestrul explică faptul că acest lucru nu poate duce la un război.

„Probabil că și la nivelul NATO, inclusiv la Klaus Iohannis, s-a ajuns la această chestie – indiferent dacă a trecut, n-a trecut, câtă vreme nu e trecut intenționat, ca să nu ne mai complicăm, să explicăm, ca să nu atragem și NATO în război”, spune acesta.

Potrivit lui Ion Cristoiu declarațiile lui Klaus Iohannis pe această temă au fost făcute intenționat pentru a trimite un mesaj Ucrainei.

Întregul episod din podcast poate fi vizualizat aici.