Analistul Ion Cristoiu a vorbit în cadrul emisiunii lui Robert Turcescu, de pe canalul de Youtube Evz-Capital, despre premizele unei confruntări armate între ţările NATO şi Rusia.

„Absența răspunsului vine de la presa mondială. Presa este complice la o uriașă manipulare. Să vă dau un exemplu. Dacă ați observat, rușii dau numai declarații oficiale, Ucraina este un Hollywood cu butoanele la americani.

Ucrainenii, împreună cu presa lumii, au următoarea chestiune: Un viceprimar dintr-un oraș scrie pe Facebook, deci nu avem de aface cu o declarație oficială, și scrie…un militar rus a stat de vorbă la telefon cu soția și soția a spus: Violează cât mai multe ucrainence! … așa este știrea. Presa lumii preia asta, nu precizează niciun moment că nu e verificat, că doar a zis un om. Asta devine deja știre.

Este uluitor acest stil de manipulare. Niciuna dintre sursele invocate nu sunt viabile. Pe Facebook poate să scrie oricine.

Manipularea se adresează unei generații spălate pe creier, care nu a făcut armata și ajunge să creadă tot felul de scenarii. Dacă ai făcut armata știi că nu ai cum să ieși din cazarmă. Cum să crezi că armata poate să meargă, să ia…

Este foartă interesantă manipularea… Unul care nu a făcut armata nu știe, i se pare normal. Convorbirea telefonică… nici Ucraina, nici Rusia nu au acorduri de reducere ca în UE”, a spus Ion Cristoiu în cadrul emisiunii lui Robert Turcescu.

Ion Cristoiu: Toată această propagandă de război este Hollywoodiană

Robert Turcescu: „Unde a dispărut reflexul de a-ți pune întrebări și în legătură cu Ucraina, dar și în legătură cu lumea în general. De unde această încolonare în haită în care oamenii zic. A zis ăla că Zelenski e băiatul bun și rusul e băiatul rău, îl credem, a zis ăla că rușii comit atrocități în Ucraina… o luăm așa. Unde a dispărut acest reflex, de a-ți pune întrebări?”

„Acest reflex presupune un anumit creier. Ca să afle răspunsuri, cetățeanul trebuie să depășească telenovela. Toată această propagandă de război este Hollywoodiană. Zelenski este frumușel, simpatic, Putin e bătrân și urât. În plus, există foarte multe prejudecăți în legătură cu armata rusă și cu rușii. Pentru marea majoritate a cetățenilor, rușii sunt un popor barbar.

Există o uriașă manipulare care se bazează pe emoția colectivă de jos nivel intelectual.

NATO va intra în război. Macron este singurul om politic al Europei. În Franța nu a contat deloc războiul din Ucraina. În aceste alegeri a contat foarte mult situația economică. Marcon nu a triumfat pentru că el s-a ocupat foarte mult de diplomație.

Am nimerit într-un gol de personalități. Ei vor intra într-un război mondial fără șă-și dea seama. În Europa avem de-a face cu lideri ca niște semințe prăjite. Sunt manipulați de presă. Cea mai mare problemă e situația economică tot mai gravă.

În planul rușilor, Kievul a fost o diversiune. De ce ar vrea rușii să cucerească Kievul? Kievul este de trei ori cât Bucureștiul. Ei au făcut această operațiune, au ținut atenția pe Kiev și au mers, de fapt, spre partea de sud, unde vor să cucerească Donbasul. Vor merge ca în Crimeea pe conflict înghețat. Așa se va încheia prima fază”, a relatat analistul Ion Cristoiu.

Robert Turcescu: Americanii își doresc un război cu Rusia?

În cadrul emisiunii, jurnalistul Robert Turcescu l-a întrebat pe Ion Cristoiu dacă SUA își doresc un război cu Rusia.

„Nu. Cred că americanii își doresc ca Rusia să rămână dușmanul de serviciu. Cred că nu se va încheia un acord de pace. Va rămâne ca după Crimeea și pentru ca ei să vândă armamaent și să țină Europa, au nevoie de un dușman”, a spus Ion Cristoiu.

Întreg dialogul exploziv poate fi urmărit pe canalul de YouTube EVZ-Capital şi pe pagina de Facebook evz.ro