Luni, 18 septembrie, a avut loc o nouă ediție a podcastului „HAI LIVE! cu Turcescu”. De această dată, jurnalistul a discutat împreună cu scriitorul și analistul politic Ion Cristoiu despre mai multe subiecte importante.
Așadar, jurnaliștii Robert Turcescu și Ion Cristoiu au analizat situațiile observate în ultima vreme în Europa, dar și Parlamentul European. Cei doi au amintit, printre altele, de problema migranților din Italia, unde aproximativ 7.000 de migranți au sosit pe insula Lampedusa. Cifra ar depăși populația italiană a insulei din Sicilia, de aproximativ 6.300 de locuitori.
„Doamne Ursula von der Leyen s-a dus acolo, a vorbit despre situația migranților. Am văzut că i-ați analizat cu foarte mare atenție discursul în 10 puncte, pe care l-a susținut doamna von der Leyen și concluzia dumneavoastră a fost că n-a zis absolut nimic concret. Deci nu are niciun fel de soluții”, a spus jurnalistul Robert Turcescu în podcastul de pe YouTube.
Ion Cristoiu o critică aspru pe Ursula von der Leyen
Jurnalistul Ion Cristoiu a oferit un răspuns cât se poate de clar. Acesta a criticat-o aspru pe Ursula von der Leyen și a susținut că Parlamentul European este „o instituție absolut inutilă”.
„Parlamentul European este o instituție absolut inutilă. (…) Când a ieșit Anglia, era confuzul ăla… Vedeți cum îi uităm? O s-o uităm și pe ea. (….) A fost întreagă dezbatere și Macron, ca de obicei, este inițiatorul a ceva și nu mai are chef să ducă până la capăt, o dezbatere despre UE. Una din cauzele Brexit-ului a fost faptul că englezii au zis: voi ne reglementați viața. S-a creat la nivelul UE o birocrație leneșă, mitocană. (…) Parlamentul European n-are nicio putere și s-a ajuns sub domnia Ursulei la o apropiere uluitoare a UE de lagărul socialist. (…) Acest lagăr s-a prăbușit pentru că nu mai are nicio independență. Totul se comanda de la Moscova, nu puteai să spui nimic. (…) UE este paralizată. Faptul că ea croșetează arată că, pentru ea, această ședință nu are nicio valoare”, a explicat jurnalistul Ion Cristoiu în cadrul podcastului.
Jurnalistul a lansat un mesaj dur și la adresa birocrației
De asemenea, jurnalistul făcut și următoarea declarație: „Este inimaginabil că o uniune care are atâtea state independentă este la mâna uneia. Atât am învățat din istorie. Niciodată nu poți un continent la mâna unuia. (…) Ea duce uniunea la destrămare. (…) Birocrația are un foarte mare pericol. Își inventează teme. (…) Această birocrație a ajuns să controleze fiecare țară cu lucruri aberante. (…) Ea este un personaj ciudat. (…) Pare că are misiune să facă pulbere Uniunea Europeană.”
Întreaga ediție a emisiunii poate fi urmărită pe canalul de YouTube HAI România!