Potrivit lui Ion Cristoiu, prima asemănare dintre presa Proletcultistă și cea de astăzi este faptul că amândouă sunt angajate în apărarea cetățeanului.

„Presa proletcultistă și-a desfășurat activitatea între 1948 și 1957, când procesul de destalinizare a prins aripi. Apoi fost o perioadă amestecată până în 1965, au rămas multe elemente, dar nu a mai avut agresivitatea presei staliniste. După 1965 nu mai putem vorbi de o astfel de presă, iar după 1971 presa a fost mai mult plicticoasă.

Prima notă comună între presa de atunci și cea de azi este angajarea – adevărata presă este angajată în apărarea cetățeanului, dar nu este pe baricade. Presa de atunci era o presă pe baricade, ca și cea de acum. Caracteristica presei pe baricade era dată de editoriale. Editorialele Scânteii, de exemplu, nu erau comentarii, ele începeau cu «Să»: «Să lichidăm… Să depășim planul… Să luptăm…». Dacă vă uitați la presa de acum este și ea pe baricade, nu sunt comentarii, ci text care încep tot cu «Să»: «Să lichidăm corupția… Să terminăm cu Putin… Să sprijinim…».”, a explicat el în podcastul lui Ionuț Cristache.

Ce este presa pe baricade

Pe de altă parte, presa pe baricade este o presă de partid, menită să cheme la luptă sau la proteste.

„Presa pe baricade este o presă de partid. A fost și în perioada interbelică, și în perioada proletcultistă și este și acum este tot pe baricade. Presa pe baricade nu analizează, ea cheamă la ceva, la luptă. În timpul Revoluției Franceze era scrisă cu atâta patos încât te ducea la ghilotină.

Atât presa proletcultistă, cât și cea de astăzi sunt fals angajate – cei care scriu nu cred. Atunci când faci o presă angajată trebuie să îl faci pe cel care citește să iasă în stradă. Fiind o presă de partid angajată – și atunci și acum – ea vine cu falsificarea realității. Dacă ești pe baricade, nu mai reflecți adevărul. Adevărata presă se adresează omului să îl lămurească. Nu zice: «Hai la lupta cea mare!», cum zic cei de acuma.

Din această cauză vine falsificarea conștientă a realității, Fake news-ul conștient.”, a adăugat jurnalistul.

Presa tefelistă, presa care se axa pe viitor

În presa tefelistă, în schimb, nu aveai voie să critici, a mai explicat Ion Cristoiu.

„În perioada stalinistă, presa revoluționară vedea realitatea prin ochii revoluționarilor – nu aveai voie să critici. În presa tefelistă, dacă unul de-al lor comite ceva este trecut sub tăcere. Justificarea este scopul, revoluția, așa că unele lucruri trebuie să fie trecute sub tăcere.

Așa era și în presa proletcultistă. Iată un exemplu – aveam un fapt real într-o întreprindere, să zicem că se fura. Normal era să spui că se fură. Partidul nu venea să îți spună să nu zici asta, ci spunea că faptele realității sunt multe – inclusiv că se fură – dar că presa și literatura trebuie să reflecte esența, și nu orice fapt nesemnificativ. Ori semnificativ pentru întreprinderea respectivă era că oamenii depășeau planul.

Sau un alt exemplu, despre ceea ce, pe vremea lui Orban, se numea «perspectiva de viitor». De exemplu, dacă te duceai într-un sat și era ca vai de mama lui, fără canalizare, fără apă, fără nimic și scriai un reportaj, venea partidul și spunea: «Da, așa este, dar tu trebuie să vezi viitorul!»

Pe atunci, semnificativ în întreprindere era că oamenii depășeau planul, nu că fură. Dincoace – semnificativ este faptul că PSD fură, nu că fură și ceilalți.”, a spus jurnalistul.