Ion Cristoiu a afirmat în cadrul podcastului că ucrainenii încă rezistă pentru că rușii nu fac nimic. „Când a început acest război, eu am scris un articol pe care toată lumea l-a uitat în care am spus că Rusia se crede SUA și acest lucru nu e adevărat. Operațiunea a avut punct de plecare că Rusia e atât de tare încât nu are nevoie să se forțeze. Putin asta a vrut să arate asta atât poporului rus, dar mai ales lumii.”, a precizat jurnalistul.

Dacă Rusia iese înfrântă, s-a terminat cu ea!

Ion Cristoiu a declarat că Putin a făcut greșeala lui Nicolae Ceaușescu din 1989. Logica de atunci spunea „care pe care”. Iar tot acest tărăboi, referindu-se la războiul din Ucraina, poate duce la căderea lui Putin.

„Cauza pentru care este un eșec deja este faptul că Putin trebuia să rezolve repede. Este o greșeală de apreciere și de orgoliu. El a făcut greșeala lui Ceaușescu din 1989, care în loc să se apere și să îl aresteze pe Iliescu a tăcut pentru că se temea de ce va spune presa occidentală.

Logica de atunci spunea că e care pe care. La fel și Putin, care pentru a nu fi linșat mediatic a procedat așa. Dacă va fi debarcat, va fi de către forțe mult mai dure care îi vor reproșa că n-a livrat pentru a fi și pe placul lumii, ori el degeaba a încercat să fie și pe placul lumii că oricum nu a reușit.

Tot acest tărăboi poate duce la căderea lui Putin, dar și la venirea unei echipe mult mai dure. Dacă Rusia iese înfrântă, s-a terminat cu ea. Această lovitură uriașă mediatică inexplicabilă a declanșat nemulțumirea unor forțe care îl presează pe Putin, a fost ca la Gorbaciov. Cei care vor veni vor fi de o sută de ori mai duri.”, a precizat jurnalistul.

Războiul rece nu s-a transformat într-unul fierbinte de frica armelor nucleare

„Războiul rece nu s-a transformat într-unul fierbinte (ca acum) de frica armelor nucleare. Azi occidentul a depășit sindromul armelor nucleare pentru că Putin nu a mobilizat-o, iar asta a lungit războiul și a dat imaginea de națiune puternică înfrântă.

Chiar dacă Putin pierde războiul din Ucraina, câștigă războiul cu Occidentul pentru că sancțiunile nu vor cădea peste noapte. Unii spun că a fost cu acordul Moscovei contraofensiva ca să aibă un motiv să nu le livreze gaze europenilor pe timp de iarnă.”, a explicat Cristoiu în podcastul „România lui Cristache”.