România are astăzi 277 de pacienți internați în spitale din cauza infectării cu coronavirus, însă autoritățile atrag atenția că în următoarea perioadă numărul va crește alarmant. Din păcate, mulți dintre românii întorși acasă din străinătate refuză să respecte regulile și nu rămân în izolare. Riscul de a-i contamina pe ceilalți este enorm, așa că oficialii români vor fi obligați să vină cu o serie de măsuri mult mai aspre decât până acum.
Capital a intrat în posesia DRAFTULUI HOTĂRÂRII NR. 14 din 20.03.2020 a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, care circulă pe tot internetul, însă se pare că aceasta nu ar fi asumată de autorități.
Documentul este un draft redactat de Grupul de suport tehnico-științtific, conținând măsuri care restricționau circulația persoanelor, după modelul aplicat deja în alte țări din Europa. În momentul de față oficialii resping categoric această ipoteză. Capital transmite tuturor cititorilor să ia în calcul doar informațiile oficiale întrucât circulă pe diverse canale proiecte de hotărâri care reprezintă doar scenarii inevitabile într-o situație care evoluează în fiecare zi.
UPDATE! Ce spun autoritățile!
PRECIZARE: Având în vedere faptul că a fost dat publicității un document al Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, intitulat „HOTĂRÂREA NR. 14 din 20.03.2020”.
Facem următoarele precizări:
1. Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific, organism în subordinea CNSSU, format din specialiști în epidemiologie și boli infecțioase.
2. NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și NU a fost înaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență), organism abilitat să ia decizii în astfel de situații.
3. Hotărârile Grupului de suport tehnico-științific au caracter de propunere către CNSSU, doar după ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-științific.
4. La nivelul Grupului de suport tehnico-științific sunt analizate diferite propuneri, pe baza scenariilor referitoare la evoluția răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ținând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeași problematică.
5. Atenționăm asupra faptului că în documentul dat publicității NU este menționată data de la care sunt aplicabile măsurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acest demonstrează că măsurile NU au aplicabilitatea imediată, fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la răspândirea noului coronavirus (COVID-19).
6. La nivelul Ministerul Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de divulgare fără drept a unor informații care nu sunt destinate publicității.
7. Inspectoratul General al Poliției Române a sesizat DIICOT cu privire la săvârșirea infracțiunii de distribuite de informații nedestinate publicității, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Grupul de Comunicare Strategică.
Ca urmare a comunicatului oficial, CAPITAL a decis să nu mai publice documentul integral.