Primele detalii transmise de mass media au fost unele eronate și l-au indicat pe jurnalistul Johannes Visscher ca fiind posibilul asasin. Despre acesta s-a spus că era profesor de literatură și că își petrecea mult timp alături de cei mici. Doar că acest olandez nu a avut nimic de a face cu teribila crimă.
Capital.ro a verificat toate rețelele de socializare pentru a afla indicii despre viața criminalului real. Joop Visscher era căsătorit și avea o fetiță mulatră. Pe Flickr acesta a postat zeci de fotografii cu aceasta, încă de când era un bebeluș.
Din profilul lui de Linkedin, aflăm că acesta a studiat istorie, biologie și economie între anii 1990 -1992, iar între anii 2001-2002, culmea, PSIHOLOGIE la Universitatea Open, unde cursurile erau mai mult online.
Pedofilul are și aproximativ 15 tipuri de certificate din domeniul IT, unde de altfel și profesa, unele dintre acesta fiind Microsoft.
În prezent, Visscher lucra în Amsterdam la UWV (Agenția de Asigurări a Angajatilor), care este o autoritate administrativă autonomă, care se află în subordinea Ministerului Afacerilor Sociale și Ocuparea Forței de Muncă. Acesta era Solutions Architect, după ce în trecut ocupase în cadrul aceleiași instituții funcția de Senior Sharepoint Developer.
Vorbea patru limbi
Acesta avea și propria companie, fondată în ianurie 2018, De Cloudspecialisten care ajuta clienții cu transformarea digitală în cloud prin utilizarea Office365, Microsoft Azure și .Net.
Așadar pedofilul era un specialist în IT și a lăsat urme foarte multe pe internet întrucât avea conturi peste tot. Însă niciunul dintre profilurile sale nu dă de bănuit că ar fi o bestie. Mai mult, pe Linkedin are peste 500 de prieteni, mulți recomandându-l pentru abilitățile sale profesionale.
Visscher vorbea și mai multe limbi străine: engleză, franceză și papiamento. Papiamento sau Papiamentu este o limbă creolă vest-iberică vorbită în Indiile de Vest Olandeze și considerată a fi derivat dintr-un amestec de portugheză, iudeo-portugheză, spaniolă, iudeo-spaniolă, limbi africane, limbi Indigene, engleză și olandeză.