Un proiect de lege „privind mobilitatea urbană durabilă” inițiat de guvern urmărește să instituie un control total al statului asupra modului în care cetățenii se deplasează în orașe, ba chiar și asupra spațiului de locuit și numărul de rezidenți la hectar. Robert Turcescu și invitații săi în podcastul HAI România de joi au comentat ce efecte va avea noua lege dacă va intra în vigoare chiar din anul 2026, cum se intenționează.
Proiectul de lege ar putea intra în vigoare din anul 2026
Acesta ar putea institui un control total al statului asupra modului în care cetățenii se deplasează în orașe, ba chiar și asupra spațiului de locuit și numărul de rezidenți la hectar.
Robert Turcescu a menționat că a citit integral textul proiectului pentru a se convinge dacă acesta va restrânge mobilitatea cetățenilor. Concluzia sa este îngrijorătoare.
„Pe măsură ce citeam mă îngrozeam, pentru că nu era vorba de o chestie care ar urma să se întâmple peste 10-20-30 de ani. Nu, la un moment dat apărea ca termen 1 ianuarie 2026. Știți că toți cerem locuri de parcare. Potrivit acestei legi se spune să fie descurajată construirea de locuri de parcare pentru că e descurajată folosirea autoturismului personal.
Unde vor să ne ducă ăștia? Cum de s-a grăbit România să adopte o astfel de lege fără să pună în dezbatere publică niște chestiuni care sunt grave? Sunt lucruri care ne vor atinge în mod nemijlocit. Ni se vor întâmpla nu peste o generație, ci peste câțiva anișori. Lucrurile astea sunt deja fixate la comanda Uniunii Europene”, a spus Robert Turcescu.
Noua lege ar putea restricționa libera circulație
Jurnalistul de investigații Bogdan Comaroni a avertizat asupra riscurilor care se ascund în spatele conceptului de mobilitate durabilă. Acesta a remarcând că proiectul de lege face parte din Planul Național de Redresare și Reziliența care conține clauze negociate în secret de clasa politică, de care aflăm doar în momentul punerii lor în aplicare.
„Noi ne-am asumat asta în PNRR. Totul a pornit cu mișcarea lor progresistă, cu Ghinea, cu USR, dar e îmbrățișat și de coaliția PNL-PSD. Din PNRR ni s-a pus condiție, că tot aflăm mereu de clauze secrete, că avem tot felul de condiții pentru un total de 30 de miliarde de euro.
În vreme ce noi ne-am împrumut cu 120 miliarde, deci cu mult mai mult decât PNRR-ul ăsta cu care tot ni se scoate ochii. Prin PNRR noi ne-am asumat dreptul de mobilitate urbană durabilă, care ascunde de fapt orașele de 15 minute. România se grăbește să experimenteze măsuri neomarxiste”, a spus Bogdan Comaroni.
De asemenea, redactorul-șef Ziuanews.ro a mai observat că acest tip de concept urban va arăta practic ca o închisoare, aducând după sine dificultatea de a intra și ieși liber din perimetrul respectiv.
„Vei avea la dispoziție tot, supermarketuri, grădinițe, bănci, spitale, ca să nu mai ieși de aici. La noi deja e avansat, pe toate bulevardele sunt numai supermarketuri, case de pariuri, farmacii.
Orașele de 15 minute de mers pe jos vor fi ca niște închisori, urmând ca oamenii să nu mai părăsească zonele. O să fie nevoie de aprobări speciale ca să ieși de acolo.”, a mai explicat jurnalistul în podcastul HAI România.