Acesta spune că semnalul a fost unul politic, așa cum decizia de aderare la Spațiul Schengen este una politică. ”Prin legătura făcută cu Mecanismul de Cooperare și Verificare s-au dat argumente celor care susțin că în România și Bulgaria persistă problemele legate de sistemul judiciar și de corupție, iar în cazul Bulgariei fiind vorba și de crima organizată”.
Consilierul prezidențial susține că România este pregătiră din punct de vedere tehnic să devină membră a Spațiului Schengen și că toate evaluările au consemnat acest lucru. ”Suntem deja conectați la Sistemul Informatic Schengen. De altfel, pe 14 ianuarie se vor purta discuții la nivel de experți pe marginea ultimelor rapoarte ale misiunilor de evaluare”, a precizat Orban.
În opinia acestuia chiar dacă se va decide amânarea datei de aderare a României la spațiul Schengen, obiectivul principal al autorităților de la București trebuie să rămână includerea țara noastră pe lista statelor membre.
EXCLUSIV: Leonard Orban: ”Amânarea aderării la Schengen, semnal negativ pentru investitori”
6 ianuarie 2011, 13:24
Ultima modificare în 6 ianuarie 2011, 15:24
”Din punct de vedere economic nu aș exclude o posibilă influență negativă asupra oamenilor de afaceri care intenționează să investească în România și Bulgaria. E clar că amânarea aderării celor două țări la spațiul Schengen este un factor negativ în decizia investitorilor de a pătrunde pe aceste piețe”, a declarat pentru Capital, Leonard Orban, consilier prezidențial pe probleme de afaceri europene.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Directorii companiilor de stat revin la vechile salarii
- Barack Obama rămâne fără purtătorul de cuvânt
- Chinezii au creat primul lor avion de vânătoare „invizibil” pentru radar
- China a avut o creştere economică de 10 procente în 2010
- Macao devansează Las Vegas la jocurile de noroc
- Statul vrea să împumute 13-15 miliarde de lei, în primul trimestru din 2011
- Spălare de bani la Vatican?
- Preţul barilului de petrol a urcat la aproape 92 de dolari
- Va intra România în Schengen anul acesta?
- Conductă de petrol între Rusia şi China