Jurnalistul Liviu Mihaiu a vorbit în cadrul podcastului EVZ Capital despre alegerile prezidențiale din România, mai exact despre posibila candidatură a Laurei Codruța Kovesi. Despre această posibilă candidatură, el consideră că „încă nu” este cazul pentru că „Geoană e la coadă”.
Kovesi nu va candida în 2024
„Kovesi nu va candida în 2024, pentru că are altă misiune. Este misiunea celor care au ajutat-o să ajungă în fruntea Parchetului European. Pe ea nu a pus-o nici Franța, nici Germania, nici Bulgaria, nici Italia … Deci, încă nu. Acum, Geoană e la coadă. Am schimbat Partidul Comunist Român cu ambasada SUA, cu niște funcționari americani. L-am văzut pe Munoz, la jurnal, la TVR 1, ca să ceară desființarea SIJ. Noi suntem al 51 stat american”, a declarat jurnalistul Liviu Mihaiu.
Legat de coaliția de guvernare, Liviu Mihaiu spune că a ajuns să nu mai aibă nicio legătură cu societatea și este „militarizată, sub acoperire democratică”.
„Coaliția nu mai are treabă cu contractul cu societatea, nici cu societatea civilă, a ajuns să fie militarizată, sub acoperire democratică, de aici și nesimțirea în raport cu comunicarea publică, și chiar cu jurnaliștii. Există un patrulater maro, fost roșu, PSD, PNL, UDMR și serviciile secrete, plus presa, plătită cu 25 de milioane de euro în ultimii patru ani”, a mai spus jurnalistul.
Societatea civilă a intrat în catatonie
În ceea ce privește legile justiției, Liviu Mihaiu consideră că modificarea acestora este legată de „militarizarea excesivă a statului”.
„Societatea civilă s-a dus după fentă, nu a intuit chestia cu statul paralel. Gradul de lașitate, de indispoziție cognitive vizavi de Legile Justiției nu este justificată, trebuia ieșit în stradă. Dar azi, societatea civilă a intrat în catatonie. Un exemplu este cazul Roșu. Dacă nu ieșeau avocații să manifesteze, și să-i sperie, nu cred că Roșu era un caz salvat. Rețeta în Justiție nu este românească, adică eliminarea adversarilor politici cu ajutorul Justiției, este o rețetă clasică”, a explicat Liviu Mihaiu în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube, EVZ Capital.