În ziua de miercuri, 15 iunie, a avut loc un nou podcast marca EVZ Play! De această dată, invitații speciali au fost Mirel Palada și Liviu Mihaiu. Aceștia au discutat despre încălzirea globală și actuala situație cu care se confruntă planeta noastră.
EXCLUSIV. Liviu Mihaiu, la EVZ Play: Trăim exact ultimele minute! Este echivalentul unei catastrofe naturale majore (VIDEO)
Așadar, jurnalistul Liviu Mihaiu a susținut în cadrul podcastului că planeta noastră se confruntă în momentul de față cu „a șasea extincție”, denumită „antropocen”.
Amintim că acesta este un termen informal care descrie actuala eră geologică și subliniază efectul activității omului asupra ecosistemelor la nivel global. Termenul a fost folosit prima dată de ecologistul Eugene F. Stoermer.
„Suntem de acord că antropocenul este a șasea extincție. Așa a fost denumită, deoarece va fi un dezastru pentru că noi am consumat resursele a două treimi din planetă. (…) Trăim exact ultimele minute ale acestei chestii, pentru că nu suntem în stare să recuperăm ceea ce am făcut în ultimele 200 de ani de revoluție industrială”, a spus Liviu Mihaiu în cadrul podcast-ului EVZ Play.
„Înseamnă că este echivalentul unei catastrofe naturale majore”, a continuat jurnalistul, comparând situația actuala cu dispariția dinozaurilor, când „ne-a lovit un meteorit exact unde este Golful Mexicului.”
Robert Turcescu a subliniat că dezvoltarea omenirii în ultimii 200 de ani nu ar fi fost posibilă fără „așa ceva”.
De asemenea, acesta a reacționat și după ce jurnalistul Robert Turcescu a subliniat că dezvoltarea omenirii în ultimii 200 de ani nu ar fi fost posibilă fără „așa ceva”.
„De acord, numai că la un moment dat, dacă intrăm puțin în conspirații, a fost o răscruce în care puteam să consumăm, conform Tesla (n. red. Nikola Tesla), energia soarelui și energia pe care o avem împrejurul nostru, că e de mai multe feluri această energie.
A două variantă, să punem contoare și să facem energie din combustibil fosil și să plătim această energie. Evident, capitalismul a ales varianta Edison, în loc de varianta Tesla. (…) Ala a fost momentul zero al dezastrului în care ne aflăm.
Acum, după cum bine știți, toată lumea încearcă să folosească sursele de energie alternativă, că sunt eoliene, că este energie marină, nucleară”, a completat Liviu Mihaiu, explicând totodată și faptul că există două forme de energie nucleară.
„Că este energie prin fuziune sau fisiune nucleară, sunt două forme de energie nucleară, una mai sănătoasă și una mai puțin sănătoasă”, a mai spus Mihaiu.