Doru Bușcu a declarat că trage speranțe că președintele Klaus Iohannis „va da socoteală” în ceea ce privește „retrocedările de zeci de milioane de euro”. De asemenea, în legătură cu NATO și ceea ce s-a vehiculat în această vară pe această temă, jurnalistul consideră că președintele „își face reclamă singur”.

Iohannis va da socoteală

„Trag speranțe că Iohannis va da socoteală pentru retrocedările de zeci de milioane de euro, fapte care pot fi dovedite oricând, însă nimeni nu le bagă în seamă. Din câte știu eu, numele lui nu a fost menționat pentru NATO. Sunt alte persoane pe listă. Însă el își face reclamă singur, căci nu are niciun program în acest sens”, a declarat Doru Bușcu.

Legat de proiectul național „România Educată”, inițiat de președintele României, jurnalistul spune că „învățământul universitar și liceal s-a deteriorat groaznic în ultimii ani”.

„Vorbim despre acest proiect de ani de zile, însă cifrele PISA spun cu totul altceva. Nivelul de alfabetizare din România este îngrijorător. Învățământul universitar și liceal s-a deteriorat groaznic în ultimii ani. Să ne înțelegem, nu a agravat Iohannis lucrurile, însă el a promis că va îndrepta situația și nu a făcut nimic.

Ne confruntăm cu o problemă mare în privința resursei umane calificate, se scurg mințile strălucite, migrează creierele. A scăzut vârsta de emigrare, căci foarte mulți nu-și văd viitorul universitar în România. Nu mai există școli profesionale care înainte erau instituții solide, plecau de pe băncile lor adevărați ingineri și alte meserii. Aici este marea bubă a României.

Am vorbit cu profesori români care au cariere de succes în Statele Unite și în alte părți și au aceeași părere”, a mai spus jurnalistul.

SUA, nemulțumite de abordarea lui Iohannis

De asemenea, Doru Bușcu a declarat că SUA nu sunt foarte mulțumite de abordarea lui Klaus Iohannis în privința Republicii Moldova. Jurnalistul spune că nu este vorba despre o unire, dar „o apropiere mai pronunțată trebuie realizată”.

„Washingtonul nu este foarte mulțumit de cum Iohannis a abordat situația cu Republica Moldova. Chișinăul a fost abandonat de România, ceea ce s-a tot spus a fost doar o lozincă politică. În vremea în care Rep. Moldova era amenințată de alte state care concurau cu România pentru acel teritoriu, Serviciul Român de Informații s-a retras de acolo pentru a-i lăsa pe restul să facă ceea ce doresc.

Vine apoi scenariul cu Vladimir Plahotniuc, care a fost pus șef la Petrom la Chișinău de către SRI. Dar pentru că Plahotniuc le-a adus multe femei din Moldova politicienilor de la București, avea și el în sertar câte ceva. Mereu am tratat prost situația cu Republica Moldova. Problema se rezolvă doar din pix, să fim serioși, trebuie doar ca Virgil Popescu, Câciu și Ciucă să mute undeva o virgulă și atât.

Nu se pune problema vreunei uniri, dar o apropiere mai pronunțată trebuie realizată și va fi bine văzută în străinătate”, a declarat Doru Bușcu în cadrul podcastului „România lui Cristache” de pe canalul de YouTube EVZ Capital.