Jurnalistul Robert Turcescu l-a avut drept invitat miercuri, 8 mai, pe Marius Brînzea, directorul de strategie al Reciclad’or. Cei doi au despicat firul în patru pe tema sustenabilităţii şi a economiei circulare.
Marius Brînzea, directorul de strategie al Reciclad’or, explică ce este, de fapt, economia circulară
Marius Brînzea, directorul de strategie al Reciclad’or, vorbește despre două teme grele, cu impact major asupra calității vieții si a modelelor de business: sustenabilitatea şi economia circulară.
Sunt lucruri noi de aflat si este o bună ocazie pentru a înțelege ce vrea Pactul Verde European de la noi si de la celelalte țări UE. Totul, în cadrul podcastului realizat de Robert Turcescu în exclusivitate pe canalul de YouTube „HAI România!”.
Marius Brînzea a explicat că, potrivit unui studiu realizat la Cambridge, omenirea, încă din anul 2021, consumă resursele cu un grad cu 50% mai rapid faţă de rata de înlocuire.
„Dacă vom continua aşa, prin anul 2035 o să avem nevoie de două planete, în anul 2050 de trei planete”, a afirmat directorul de strategie al Reciclad’or.
„Să explicăm şi de ce se termină lucrurile acestea. Noi am funcţionat până în ultimii ani cu o economie liniară. Aveam şi cazuri de economie circulară, că nu s-a inventat roata, s-au creat sisteme mai sofisticate.
Dar când a început revoluţia industrială, s-a început cu un model economic liniar. Un model de producţie şi consum: luăm resursele din natură, producem în masă şi le aruncăm după prima utilizare.
Ce s-a întâmplat? Pământul a rămas acelaşi, însă numărul populaţiei a crescut exponenţial. La 1600, aveam vreo 600 milioane de locuitori. La 1900, undeva la 1 miliard de locuitori. Când m-am născut eu, eram 3,7 miliarde de locuitori.
Mereu spun la trainingurile de economie circulară: astăzi suntem 8 miliarde, iar eu nu sunt Tutankhamon. Iată cum creşte populaţia, dar resursele sunt limitate”, a adăugat Marius Brînzea.
Directorul de strategie al Reciclad’or a explicat faptul că sustenabilitatea este dezideratul suprem. Facilitatorul este, în acest caz, trecerea la model economic circular.
O economie circulară presupun un mode de producţie şi consum care să implice:
- partajarea resurselor între mai multe entităţi;
- recuperarea resurselor;
- recondiţionare;
- remanufacturare;
- reutilizare;
- reciclare a produselor şi materialelor.
Economia circulară există de când lumea, însă omenirea a început să fie cu adevărat interesată de subiect de prin 2010
„Economie circulară egal extinderea duratei de viaţă a materialelor şi produselor. Asta e esenţa economiei circulare”, a mai punctat Marius Brînzea în cadrul podcastului difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”.
O preocupare mai intensă pentru economia circulară a început cândva prin anii 2010, a indicat specialistul.
„Economia circulară există de când lumea. Recondiționare, reutilizare, reparare, au existat de când lumea. Cred ce discutăm astăzi despre modele economice circulare, tehnologia ne-a ajutat să le extindem… la active subutilizate, le-a făcut mai sofisticate.
Care este una dintre barierele modelelor acestora care permit partajarea resurselor? Este pur și simplu percepția oamenilor. A deține ceva, a avea în proprietate ceva, înseamnă pentru oameni un statut social. Mă mândresc cu asta. Și este o problemă. De ce trebuie să am 10-15 case când aș putea să mă duc în vacanță în casele respective? Nu, este un statut social, chiar dacă ele sunt subutilizate.
Acum vine AirBnB şi le reutilizează, le introduce într-un sistem în care sunt utilizate eficient de terţe părţi”, a mai precizat Marius Brînzea.