„Manopera reprezintă o treime din valoarea unui proiect. O creştere de 20% a acestor costuri duce la o scumpire a produsului cu 7,5%, la care dacă adaugi toate taxele ajungi la 10%. Eu mă aştept ca în decurs de un an să asistăm la creşteri de preţuri de minim 10%“, a declarat pentru Capital Lucian Mateescu.
Creşterea costurilor de dezvoltare nu mai poate fi absorbită de investitori, potrivit acestuia, deoarece marja de profitul net pe industrie este de circa 12%. „Cine obţine astăzi 15% marjă de profit net este extraordinar“, spune Mateescu.
CITIŢI ŞI Riscurile apariţiei unei noi bule imobiliare
În acest an, compania Impact, controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a accelerat puternic construcţia de locuinţe. Numai săptămâna trecută, dezvoltatorul a anunţat semnarea unor contracte de credit în valoare de circa 11,6 mil. euro cu Libra Internet Bank şi Banca Transilvania pentru continuarea construcţiei Cartierului Salcâmilor din Pădurea Băneasa.
Mişcarea vine după ce, Impact a vândut circa 440 de apartamente din Cartierul Salcâmilor a cărui construcţie a început în toamna anului trecut. Compania a vândut integral cele 252 de apartamente din primele nouă blocuri, la care se adaugă alte 190 de unităţi care au fost recepţionate săptămâna trecut din etapa a doua de construcţie, care cuprinde alte nouă blocuri.
„Cred că închidem anul acesta, aşa cum ne-am propus, cu 450 de apartamente vândute, plus 40 de unităţi din stocul vechi din Greenfield“, spune şeful Impact.
Compania mai are în construcţie 420 de unităţi locative, din care primele 206 apartamente urmează a fi recepţionate la sfârşitul lunii februarie, acum fiind la stadiu de începere a lucrărilor de finisaje interioare, şi restul de 216 vor fi livrate în martie. Totodată, la începutul anului viitor, Impact şi-a propus să mai înceapă construcţia a încă 232 de locuinţe.
„Pentru anul viitor ne propunem să vindem 750 de apartamente“, a declarat Mateescu.
CITIŢI ŞI Învie proiectele rezidenţiale răpuse de criză
Cartierul Salcâmilor este a doua etapă de dezvoltare a proiectului Greenfield din Băneasa, care cuprinde 770 de apartamente, şi presupune construcţia a 6.000 de apartamente în decursul a 7-8 ani, pe un teren de 60 de hectare. Investiţia în întregul proiect este estimată la 200 mil. euro, sumă care include şi terenul, evaluat la circa 80 de euro/mp, adică 48 mil. euro.