Acestea se află în continuare în farmacii, dar nu mai pot fi comercializate în acest moment. Conform mai multor surse din industrie, decizia a fost luată la nivel european, iar România a fost obligată să se conformeze. Până când specialiștii nu se vor elucida cu privire la efectele adverse ale acestui produs, medicamentele pe bază de ranitidină nu vor mai putea fi vândute. De menționat că încă nu s-a retras complet de pe piață, ceea ce înseamnă că s-ar putea relua comercializarea lui. Însă după acest scandal, rămâne de văzut cine l-ar mai cumpăra.
În SUA, au fost retrase anumite variante de medicamente pe bază de ranitidină după s-au descoperit urme ale unei impurități cancerigene numite N-nitrozodimetilamină (NDMA) în unele dintre acestea.
Ranitidina, precum și alte medicamente pe bază de Ranitidina, cum este cazul Arnetinului, sunt extrem de folosite în România în tratarea afecțiunilor de stomac. Mai mult decât atât produsele sunt utilizate de foarte mulți ani și până acum nimeni nu a semnalat că ar putea avea efect cancerigen.
Fiind un medicament cu tradiție, Ranitidina este și unul dintre cele mai ieftine de pe piață. Așadar este posibil și ca lobby-ul din pharma să fi dus la această decizie și peste câteva luni să apară un înlocuitor al acestui medicament cu mult mai scump, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut.
Ce spune Agenția Națională a Medicamentului
“Agenția Națională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDMR) a dispus, ca măsură de precauţie, blocarea la vânzare la nivel de farmacie, a medicamentelor pe bază de ranitidină, atât a formelor farmaceutice cu administrare orală cât și a soluției injectabile, până la emiterea de către Comisia Europeană a unei decizii referitoare la medicamentele care conțin ranitidină, afectate de această neconformitate de calitate. ANMDMR informează, în acest context, profesioniștii din domeniul sănătății asupra disponibilității pe piață a unor tratamente alternative și recomandă pacienților să-si consulte medicul în acest sens”, a transmis agenția.
În septembrie 2019, autoritățile de reglementare în domeniul medicamentelor din Statele Unite (FDA) și Uniunea Europeană (EMA) au anunțat că reevaluează siguranța medicamentelor cu ranitidină, folosite pentru arsuri la stomac, după ce în unele variante ale medicamentului s-au descoperit urme ale unei impurități cancerigene numite N-nitrozodimetilamină (NDMA).