Mesajul care i-a speriat pe clienții ING

ING România a făcut o nouă gafă în cursul zilei de duminică. Mulți clienți au fost anunțați prin intermediul unui e-mail că vor pierde avantajele pe care le au în prezent în contextul în care primesc salariul într-un cont de la ING.

Astfel, banca a trimis mesajul inclusiv clienților care primesc lună de lună banii de salariu sau au intrări în cont mai mari de 700 de lei.

„Știm că ești ocupat și e normal să mai uiți câte ceva. Dar, nu-ți face griji, suntem aici să îți aducem aminte ce trebuie să faci ca să îți continui drumul cu zero comisioane.

Luna trecută nu ai adus în cont minimum 700 de lei, dar mai ai timp până la finalul lunii curente să te asiguri că vei beneficia de toate avantajele ING Card Complet”, se arată în mesajul primit prin e-mail de mai mulți clienți.

Totul a fost din cauza unei erori de sistem

Din informațiile primite din partea ING se pare că problema a fost cauzată de o eroare de sistem care a trimis mesajul și celor care nu erau vizați, așa că cei care l-au primit și știu că au intrări de cel puțin 700 de lei în cont luna trecută pot sta liniștiți.

Printre beneficiile pe care banca le acordă celor care primesc salariul sau au intrări mai mari de 700 de lei pe lună se numără: retrageri fără comision de la bancomatul oricărei bănci; zero comision la administrarea contului și a cardului; zero comision la încasările în lei de la orice bancă; zero comision la transferuri în lei sau euro prin Home’Bank; un curs valutar avantajos; dobândă mai mică la creditul de nevoi personale.

Pe de altă parte, în cazul celor care nu primesc în cont acel venit minim pe lună se aplică anumite comisioane. Este vorba despre un comision de 9 lei pe lună pentru administrarea contului și un alt comision de 5 lei pe tranzacție la transferurile interbancare în lei sau euro la retragerile în lei sau euro de la bancomatele ING și ale altor bănci din România sau străinătate.