Întrebat de revista Capital cum cataloghează acţiunea conducerii companiei, care a inaugurat „cu surle şi trâmbiţe” câţiva kilometri de autostradă şi aşa întârziaţi trei ani, Şova a spus că „sunt nişte bufoni”, iar comportamentul reprezentanţilor CNAIR este „indecent”.

„Eu nu încurajez inaugurările de niciun fel. Sunt lucrări şi aşa începute demult şi întârziate. Îmi cer scuze românilor pentru bufoneria de ieri (vineri, 14 decembrie, n.r.). Autostrăzile reprezintă un obiectiv al CNAIR. Dar nu au avut acordul meu pentru tăiatul panglicilor, însă nici nu le puteam ‘tăia mâinile’. Să tăiem panglici cu orice eveniment arată că sunt nişte bufoni. Eu nu sunt co-autor la aşa ceva. Comportamentul reprezentanţilor CNAIR este indecent”, a declarat pentru Capital ministrul Transporturilor.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că vineri s-a deschis circulaţia rutieră pe încă 6,5 kilometri din autostrada A3, de la Şoseaua de Centură până în zona Petricani. Reprezentanţii CNAIR au recepţionat vineri lucrările la sectorul de autostradă Bucureşti – Ploieşti, km 0+000 (Intersecţie Petricani) – km 3+325, Nod Centură Bucureşti şi Nod Moară Vlăsiei.

Lucrările la acest tronson, între Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei trebuiau să fie gata încă din 2015, dar contractul a fost reziliat de CNAIR. Noul contract a fost semnat în februarie 2016 cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98.

„E o bufonerie ce s-a întâmplat! Lasă o imagine de neseriozitate. Tai panglici când ştii că proiectul este inaugurat şi recepţionat la timp. Ei pun în umbră eforturile făcute până acum. Ar fi trebuit să fie mai rezervaţi”, spune Şova.

Întrebat dacă e mulţumit de activitatea CNAIR, ministrul Transporturilor a spus că „nu, nu este mulţumit”.

Obiectivul asumat, privind darea în folosinţă a 60 de km de autostradă, a fost realizat, apreciază Şova.

„Toate lucrările pe şantiere au fost făcute ca urmare a presiunilor făcute de mine şi de secretarii de stat. Este o diferenţă între km de autostradă construiţi şi cei pe care se poate circula. Eu am spus mereu că vom da în folosinţă 60 km de autostradă şi aceştia sunt funcţionali”, a precizat ministrul Lucian Şova.

 

Proiectarea şi execuţia acestui sector de autostradă au fost făcute de Asocierea Aktor – EuroContruct Trading 98, pentru 129.180.727 lei fără TVA.

„Cei 3,3 km se vor alătura altor circa 3,2 km deja finalizaţi, din apropierea strada Popasului şi până la Centură. În total, cei circa 6,5 km de la Centură şi până în şoseaua Petricani vor avea câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgenţă) şi două noduri: la intersecţia cu Popasului şi un sens giratoriu la intersecţia cu strada Gherghiţei”, a anunţat vineri CNAIR.

La intersecţia cu Şoseaua Petricani, autostrada se va termina într-o intersecţie în „T” semaforizată, cu bretele dedicate pentru virajul la stânga, atât de pe autostradă, cât şi de pe Şoseaua Petricani.

Porţiunea dintre Şoseaua Petricani şi strada Gherghiţei A3 este proiectată ca bulevard cu trei benzi pe sens. Viteza maximă admisă între străzile Petricani şi Gherghiţei, pe cele trei benzi, va fi de 80 km/h, iar între Strada Gherghiţei şi Strada Popasului va fi de 100 km/h.