În reuniunea Forumului Economic de la Davos, Henry Kissinger a spus ferm că Ucraina trebuie să cedeze teritorii sale în favoarea Rusiei pentru a se încheia rapid conflictul militar din Europa de Est. În schimb, George Soros a precizat că Vladimir Putin trebuie învins urgent deoarece suntem la începutul celui de Al Treilea Război Mondial, fiind posibilă dispariția civilizației.

Mirel Palada, explicații importante după anunțurile făcute de Kissinger și Soros

Având două viziuni complet diferite, Mirel Palada, invitat în podcastul EVZ-Play de pe canalul de Youtube Evz-Capital, a vorbit despre mentalitatea oficialilor respectivi.

„Fiind un împătimit al SF-ului, când mă uit la cei doi nu văd decât împăratul din Star Wars, care are o vârstă mai mult decât venerabilă, are o față pergamentoasă și este întruchiparea răului pe Pământ. E un stereotip vizual la adresa bătrânilor, care și-au trăit traiul și-au mâncat mălaiul, să îi lase pe ăia mai tineri. Avem următoarea situație. Avem două teme de discutat aici.

În primul rând, e vorba despre felul în care SUA, atunci când și-au construit complexitatea și poziția de putere globală s-a bazat pe o înțelegere foarte puternică între diversele instituții de putere, printre care și serviciile secrete.

Felul în care Soros și Kissinger sunt de fapt exponentul unei structuri instituționale bine definite, începută în anii 50, imediat după al Doilea Război Mondial, prin care să se legitimeze proiecția de putere, să se ofere justificări teoretice și de abordare în privința acestei proiecții de putere.

Doi la mână, în cadrul acestui context, în care atât Soros, cât și Kissinger sunt, de fapt, reprezentanții unei școli de gândire, relația dintre armata propriu zisă, serviciile secrete, grupul de influențe economic, vestitul complex industrialo-militar de care spunea Eisenhower, dacă nu mă înșel, care a cuprins SUA și nu-i mai dă drumul.

Ei bine, în cazul acestui context în care ei sunt portavocea acestei logici a serviciilor secrete și a armatei”, a spus Mirel Palada la începutul intervenției sale.

Soros și Kissinger reprezintă două școli de gândire distincte

Potrivit spuselor sale, George Soros și Henry Kissinger reprezintă două școli de gândire diferite, celui din urmă atribuindu-se școala de gândire realistă, care pune puțin accentul pe componenta umană.

„Ei de fapt reprezintă două școli de gândire distincte. Și acum trebuie să ne ducem la filosofia teoriei politice a relațiilor internaționale, care are două școli de gândire total divergente.

Este o școală de gândire realistă, care scoată în evidență „lupta amorală” între diversele centre de putere și pune mai puțin accentul pe componenta umană.

E un joc mare de șah și e strategie privită ca un joc mare de putere. Kissinger e un reprezentat al acestui joc de putere, amoral, dar eficient”, a mai explicat Mirel Palada.

Soros se folosește de un concept al societății deschise pentru a expune Rusia și China într-o poziție nevaforabilă

În ceea ce îl privește pe George Soros, Mirel Palada susține ferm că oficialul respectiv reprezintă curentul de gândire idealist, valoric, liberal.

„Soros, în schimb, vine să reprezinte curentul de gândire idealist, valoric, liberal, cum zic americanii, în sensul american al cuvântului, unde se scoate în evidență nevoia evaluării valorice a acțiunilor diverșilor actori geo-strategici, iar aici vin realiștii și spun „E o mică păcăleală.”

Însuși, discursul moralizator al acestei școli de gândire este folosit drept armă în relațiile geo-strategice pentru că tu dacă vii și declari că ești pe un cal alb, care salvează popoarele oprimate de demon, ai deja un avantaj ideologic.

Asta ar fi școala de gândire a lui Soros, cel care se folosește de shaming și de proiecția de valoare, poziționarea pe un piedestal virtuos.

Se folosește de acest concept al societății deschise pentru a expune adversarii geo-strategici, în cazul de față Rusia și China, într-o poziție nefavorabilă”, a conchis Mirel Palada.

Amintim faptul că, marți după-amiază, George Soros a transmis un avertisment dur cu privire la o depresiune globală și a declarat că invazia Rusiei în Ucraina ar putea fi privită ca fiind punctul de plecare al celui de-al Treilea Război Mondial.

Avertismentul lui George Soros: Civilizația nu va mai supraviețui

La dineul său anual din cadrul Forumului Economic Mondial, George Soros a susținut ferm că istoria și schimbat dramatic cursul de la ultimul eveniment de la Davos, Elveția.

„Rusia a invadat Ucraina. Acest lucru a zdruncinat Europa până în măduva oaselor. Uniunea Europeană a fost creată pentru a preveni un astfel de lucru. Chiar și atunci când luptele se vor opri, așa cum trebuie să se întâmple în cele din urmă, situația nu va reveni niciodată la status quo-ul de dinainte.

Într-adevăr, invazia rusă s-ar putea dovedi a fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial, iar civilizația noastră s-ar putea să nu-i supraviețuiască”, a declarat atunci George Soros.

Henry Kissinger a vorbit luni despre războiul din Ucraina. Acesta a spus că în urma negocierilor dintre ruși și ucraineni, care ar trebui să înceapă în următoarele două luni, linia de demarcație ar trebui să fie „ideal” o întoarcere la „status quo-ul de dinainte” de război.

Henry Kissinger propune ucrainenilor să renunțe definitiv la Donbas și Crimeea

El a sugerat aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunțe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.

„Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a declarat fostul oficial american.

Acesta a adăugat că războiul actual nu trebuie lăsat să continue și a fost aproape să ceară Occidentului să convingă Ucraina să accepte negocierile de pace în termenii propuși de partea rusă.

„Sper ca ucrainenii să echivaleze eroismul pe care l-au arătat cu înțelepciunea”, a completat Henry Kissinger, adăugând că rolul adecvat pentru acest stat este să fie mai degrabă un tampon neutru decât o frontieră a Europei.