Inițiativa prin care oamenii vor investi în sănătate

Sănătatea este lucru de care ar trebui să ne îngrijim cel mai mult. Din păcate, foarte mulți nu pun preț pe acest aspect decât atunci când este prea târziu.

Pentru a preveni problemele de sănătate care ar putea avea un final tragic, este important ca, pe lângă moderație, să facem și mișcare, iar acest lucru se poate face la sală.

Este incontestabil faptul că mișcare poți face și acasă sau în natură, însă mersul la sală are și el avantajele sale.

În acest context, Andrei Vasile, fondatorul SanoPass FIT, a oferit un interviu pentru Capital.ro în care oferă o perspectivă mai aprofundată asupra comportamentului românilor în ceea ce privește sportul.

De altfel, oferă și un punct de vedere cu privire la impactul pe care majorarea TVA-ului îl are asupra sălilor de sport și asupra deciziei românilor de a merge la sală.

SanoPass - Andrei Vasile
Andrei Vasile, fondator SanoPass FIT by MedLife/SURSA FOTO: SanoPass

Cât a ajuns să plătească un român pentru a merge la sală? 

În prezent, costul mediu pentru un abonament la sala de fitness în România variază între 100 și 250 lei pe lună, în funcție de:

  • regiune
  • facilitățile oferite
  • și locația sălii

O creștere a prețului indică, în general, fie apartenența la un grup de săli, fie o calitate superioară a echipamentelor, calificarea personalului și varietatea beneficiilor suplimentare oferite de o sală.

În comparație cu alte cheltuieli obișnuite, investiția într-un abonament la sala de fitness nu reprezintă o sumă inaccesibilă, iar beneficiile pe termen lung ale practicării activităților sportive sunt evidente.

Care sunt abonamentele pentru sală preferate ale românilor?

Românii preferă în ultimii ani tot mai mult abonamentele flexibile, care permit accesul la multiple locații și la servicii variate, reflectând dorința pentru diversitate și conveniență.

Chiar și în contextul post pandemie, remarcăm o tendință constantă de a opta pentru un abonament în cadrul unui grup de săli de fitness ce dispune de o rețea de locații extinsă în diferite zone ale orașului, permițând astfel consumatorilor să participe la diverse clase, antrenamente personalizate și să beneficieze de facilități premium, fără a fi restricționați să meargă exclusiv la sala de fitness din proximitatea lor.

Prețul abonamentului ar putea fi unul dintre motivele pentru care românii renunță la a mai merge la sală?

Într-adevăr, prețul serviciilor de fitness poate fi un factor determinant, însă un rol important îl joacă și motivația personală.

Abonamentele mai scumpe pot fi un impediment pentru anumite categorii sociale în contextul economic actual, fiind determinate să exploreze alternative mai accesibile sau chiar să renunțe la planurile lor de activități fizice.

Cu toate acestea, noi susținem activitatea fizică sub orice formă, tocmai de aceea aducem în atenția consumatorilor periodic oferte promoționale atractive și soluții flexibile pentru a le stârni motivația de a practica constant activități fizice ca parte integrantă a unui stil de viață echilibrat. Prioritatea noastră rămâne bunăstarea oamenilor, așadar încercăm să-i încurajăm să rămână activi pe tot parcursul anului.

Un exemplu relevant este campania inițiată anul acesta, Hot&Healthy, prin care răsplătim fidelitatea clienţilor care achiziţionează un abonament SanoPass FIT sau îl păstrează pe cel existent, cu 10% din valoarea recurenței abonamentului, sumă care este direcționată direct în bugetul de analize medicale.

Este o inițiativă unică pe piața din România, prin care fiecare abonat are șansa să acumuleze până la 300 de lei în bugetul dedicat analizelor de laborator, pe care le poate utiliza în rețeaua de clinici partenere SanoPass din întreaga țară, îmbinând astfel prevenția și activitatea fizică, factori cheie în menținerea unei vieți sănătoase.

Dintre femei și bărbați, care grup plătește mai mult pentru a merge la sală?

Studiile sugerează că bărbații tind să cheltuiască un buget mai mare pentru abonamentele la sală, probabil datorită preferinței pentru săli specializate sau antrenamente individuale.

În ceea ce privește portofoliul nostru, procentul de bărbați care dețin un abonament SanoPass FIT este mai mare comparativ cu procentul femeilor, însă și acesta este în creștere de la un an la altul.

În 2023, procentul femeilor prezente în sălile de fitness a evoluat pozitiv, de la 33% la 45% și preconizăm creșterea acestui procent.

Care este motivul pentru care numărul femeilor în sălile de sport a crescut?

Această tendință poate fi atribuită unei creșteri a conștientizării importanței fitness-ului în rândul populației pentru a preveni anumite afecțiuni, precum și a diversificării ofertei sălilor de fitness care acum include tot mai multe alternative atractive, precum clasele de:

  • yoga
  • pilates
  • aerobic
  • sau zumba, tot mai populare în rândul femeilor

De asemenea, considerăm că un aport semnificativ în această evoluție l-a avut și internetul, prin intermediul platformelor social media. Platformele au devenit un teritoriu de influență pentru femei în domenii diverse, inclusiv în segmentul stilului de viață.

Tot mai multe personalități media, micro influenceri și experți în domeniul fitness și nutriție au devenit extrem de populare. Astfel, conving mai multe femei să adopte beneficiile unei rutine regulate de exerciții pentru a-și menține:

  • sănătatea
  • vitalitatea pe termen lung

Sunt mai predispuși tinerii să renunțe la sală decât adulții? Dacă da, care sunt motivele?

Tinerii pot fi mai predispuși să renunțe la sală din cauza:

  • lipsei timpului
  • a presiunii financiare
  • sau a interesului sporit pentru alte forme de activitate fizică, mai flexibile și mai puțin costisitoare.

Factori precum schimbările în stilul de viață, prioritățile personale, presiunea academică, lipsa de conștientizare asupra sănătății și lipsa de suport moral pot influența, de asemenea, decizia tinerilor de a renunța sau nu la abonamentul de sală.

Pentru a combate acest fenomen, rolul școlii și familiei în viața unui tânăr este unul vital.

Orele de educație fizică sunt extrem de importante în programa școlară, atât la nivel de liceu, cât și în mediul universitar. Ele sunt un mediu propice pentru:

  • a experimenta diferite tipuri de mișcare
  • a încuraja activitățile de echipă, iar familia are rolul de a-i ghida pe tineri, oferindu-le educația necesară în vederea menținerii unui stil de viață sănătos și armonios

Cât de mult succes va avea inițiativa de loializare, având în vedere că românii nu fac analize pentru prevenție?

Chiar dacă românii pot fi reticenți în a face periodic analize medicale pentru prevenție, suntem încrezători că inițiativele de loializare care oferă recompense tangibile și acces ușor la servicii de sănătate pot avea un succes considerabil.

În plus, inițiativa de loializare poate fi văzută ca un beneficiu adițional la abonament, care nu necesită un cost extra, ci doar:

  • menținerea abonamentului activ
  • și realizarea plăților cu succes

De asemenea, în lumina evenimentelor din ultimii ani, considerăm că românii încep să conștientizeze tot mai mult importanța verificării constante a stării de sănătate, în special în mediul urban, așadar ne concentrăm eforturile pentru a promova la rândul nostru importanța analizelor periodice de rutină și prioritizarea sănătății personale, dar și accesarea investigațiilor medicale suplimentare atunci când acestea sunt necesare.

Cât de mult va afecta TVA-ul de 19% prezența românilor la sală? Numărul românilor care au abonament va scădea sau numărul noilor abonați va fi mai mic decât în anii anteriori?

Majorarea TVA-ului ar putea influența ușor numărul de noi abonați. Este puțin probabil să afecteze semnificativ portofoliul actual, întrucât oamenii sunt tot mai conștienți de importanța sănătății și a fitness-ului.

Totuși, credem că patronii sălilor de fitness sau reprezentanții lanțurilor mari de săli își vor pune creativitatea în mișcare și vor identifica modalități eficiente:

  • de a rămâne relevanți
  • de a nu îndepărta clienții, ci de ai ține și mai aproape de ei în următoarea perioadă.

Cum afectează TVA-ul majorat sălile de fitness în general? Vor pune lacătul pe ușă unele dintre ele sau vor încerca să vină cu promoții pentru a atrage clienți?

Majorarea TVA-ului poate exercita presiune asupra sălilor de fitness. Va determina o parte dintre acestea să exploreze noi strategii pentru a rămâne competitive.

Preconizăm că vom asista la:

  • introducerea de promoții pachete speciale avantajoase
  • sau oferte de loializare menite să atragă noi clienți și să-i mențină activi pe cei existenți

Cu toate aceste provocări, închiderea masivă a sălilor este puțin probabilă. Operatorii vor încerca să găsească soluții creative pentru a-și menține afacerile sustenabile.

Care sunt motivele pentru care românii nu investesc în sănătatea lor? Cum ar putea fi convinși să facă acest pas înainte de a fi prea târziu?

Lipsa conștientizării, costul perceput ca fiind ridicat și lipsa de timp sunt factori principali care motivează alegerile consumatorilor din România.

În acest context

  • educația
  • și campaniile de conștientizare
  • precum și oferirea unor soluții accesibile și flexibile, ar putea motiva mai mulți români să investească în sănătatea lor.

Furnizarea de soluții accesibile, precum programele de fitness online sau inițiativele de loializare care oferă recompense pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, ar putea stimula mai mulți români:

  • să opteze pentru un abonament la sală
  • să prioritizeze monitorizarea periodică a sănătății înainte de a se confrunta cu probleme grave de sănătate