Mult mai cunoscut pentru cariera sa de comediant, Mugur Mihăescu a avut o incursiune tumultoasă în viața politică dâmbovițeană. Nu i-a luat foarte mult timp să-și dea seama care este nivelul politicienilor noștri, unul dintre ei reușind chiar să-l aducă în pragul unei ieșiri violente.
„Eu am trecut prin mai multe aventuri politice. Primul lucru, am fost independent. Când s-a creat monstrul partea întâi – USL.”, povestește Mugur Mihăescu, care a și candidat la Primăria Sectorului 5, împotriva lui Marian Vanghelie.
A fost al doilea în preferințele alegătorilor și s-a hotărât să intre într-o organizație politică. Prima ofertă a venit de la Partidul Verde, însă ulterior Mugur Mihăescu s-a înrolat în armata unui general cu 4 stele.
„Am avut doi prieteni foarte buni care mi-au spus «Hai cu noi, că noi suntem la UNPR» Mi-au zis că sunt militari.
Și am zis că dacă tot au fost leprele astea de până acum, ăștia care sunt cu militărie vor aduce și ceva ordine. Am fost la trei întâlniri și atât. Nu te chema nimeni. Erai doar o imagine, un papagal băgat în cuibul de viespi.”, mărturisește Mugur Mihăescu.
Invitat în podcastul „România lui Cristache”, Mugur Mihăescu a dezvăluit o conversație cu un parlamentar PSD, care l-a înfuriat peste măsură.
„Am fost la o nuntă la care era unul de la PSD, din Comisia de Buget-Finanțe, nu vreau să-i dau numele, cu care am discutat 10 minute și căruia i-am explicat cum noi în zona patronatului, în zona SRL, ar trebui să beneficiem de o politică de dividende lunară.
Pentru că mulți dintre cei care sunt antreprenori nu sunt și angajați. Și trebuie să-ți plătești și tu… Nu poți să treci totul pe firmă: masă, casă, excursie, nu e totul deductibil. Știi ce s-a întâmplat după 10 minute? Te rog să mă crezi! PSD! Expert! Parlament! Zice «Ce sunt alea dividende?». Să nu mă ridic de la masa asta dacă eu n-am vrut să-i dau un pumn în gură.”
Urmăriți întregul interviu cu Mugur Mihăescu în podcastul „România lui Cristache”, doar pe canalul de Youtube EVZ Capital.