Cel mai mare acționar din piața asigurărilor din România, Vienna Insurance Group (VIG), pregătește schimbări majore pentru afacerile pe care le are în România.
„Vienna Insurance Group (VIG) nu intenționează în acest moment să efectueze o fuziune între Asirom şi oricare altă companie membră VIG din România. Strategia multi-brand rămâne un pilon principal pentru VIG şi vom continua să ne folosim de avantajele sale pe pieţele unde operăm,” au declarat pentru Capital reprezentanții VIG.
Asirom VIG și BCR Asigurări de Viață urmează să devină una și aceeași firmă, într-o formă care nu este încă stabilită. Se ia în calcul o fuziune a celor două, un transfer al portofoliului BCR Asigurări de Viață către Asirom și o fuziune prin absorție.
Decizia, spun sursele Capital, urmează să fie anunțată în jurul datei de 1 decembrie a acestui an.
În cadrul mai multor întâlniri care au avut loc la sediul central al VIG, din Viena, s-au discutat mai multe posibilități în ceea ce privește schimbare modelului de afaceri pe care austriecii îl au în România.
Una dintre posibilități a fost inclusiv fuziunea dintre Asirom și Omniasig, care ar fi dus la formarea celei mai mari companii de asigurări din România. Această variantă ar fi fost însă lăsată în urmă, în final, pentru că actuala conducere a Omniasig, care mai trecuse printr-o fuziune în cadrul grupului, în 2012, și-a impus argumentele contra.
Mutarea nu se face însă, până ce Franz Fuchs, care a mai activat în România, nu va prelua coordonarea afacerilor VIG din România de la Judith Havasi, care conduce în prezent chiar BCR Asigurări de Viață.
Pentru VIG, o fuziune între Asirom și BCR Asigurări de Viață vine mănușă
BCR Viață este o companie cu o profitabilitate ridicată , având în vedere profilul de activitate. Mai mult, în 2017 a achiziționat și portofoliul Axa România, format tot din asigurări de viață, care aduc profituri pe termen lung.
Anul trecut, BCR Viață a încheiat anul cu un câștig de aproape 20 de milioane de lei și prime brute subscrise de circa 360.000 de milioane de lei fiind al doilea jucător pe piața asigurărilor de viață, cu o cotă de 18%, la mare distanță de competitorii de sub ea.
Mai mult , business-ul BCR Asigurări de Viață se bazează pe bancassurance, în strânsă legătură cu BCR, cea mai mare bancă locală. Acest tip de afaceri este cunoscut ca fiind extrem de profitabil în lumea asigurărilor. Parctic, aproape toate vânzările BCR Viață se fac la ghișeele băncii.
În acest context, BCR Viață are o schemă restrânsă de personal, care îi permite să fie foarte productivă, flexibilă și, până la urmă, ușor de absorbit într-o altă structură. Nu în ultimul rând, BCR Viață este o companie foarte lichidă și activează într-o piață care se află în plină ascensiune. Toate firmele care vând asiguări de viață au crescut substanțial anul trecut.
De partea celaltă, Asirom este o companie în plină schimbare, așa cum a mai arătat Capital.
În încercarea de a scăpa de dependența totală de RCA în care o dusese fostul președinte, Juraj Lelkes, noua conducere (formată în prezent din trei oameni formați la Allianz Țiriac) s-a concentrat cât a putut către asigurările facultative, inclusiv către asigurările de viață și de sănătate, unde BCR Viață este printre lideri.
Aceste schimbări, însă, precum și dosarele de daună pe RCA, care vin din urmă, au făcut ca Asirom să aibă unele probleme cu lichiditățile , dar și să marcheze pierderi substanțiale, după primele șase luni din 2018, așa cum a arătat Capital în exclusivitate.
De aici, a venit și decizia VIG de a elimina din board pe Dan Gătăianțu, fostul CFO și Daniela Meghea, eveniment despre Capital a scris pe larg.
În plus, Asirom e o companie greoaie, cu circa 1.000 de angajați, parte dintre ei aproape de vârsta pensionării.
Deși încearcă să se modernize inclusiv prin grăbiorea proceselor de digitalizare, aceasta va fi o schimbare de durată.
Practic, achiziția portofoliului BCR Viață ar rezolva mai multe probleme concomitent. Ar contribui substanțial la creșterea profitabilității, ar aduce o infuzie de lichiditate și, nu în ultimul rând, ar echilibra mult portofoliul Asirom, care este încă dominat de RCA.